Crăciunul, Naşterea Domnului Iisus Hristos. Momentul în care Cerul se uneşte cu Pământul
0Naşterea Domnului sau Crăciunul este marea sărbătoarea a creştinătăţii, momentul în care Fiul lui Dumnezeu împlineşte profeţiile Vechiului Testament şi se întrupează.
Sărbătorită pe 25 decembrie, Naşterea Domnului Iisus Hristos într-o iesle din Betleem este un moment plin semnificaţii religioase, care a dat naştere unor tradiţii în sânul popoarelor creştine. Una dintre ele este tradiţia colindatului, ducerea veştii că s-a născut Iisus la casa fiecărui credincios.
Naşterea Domnului începe cu o „uimire”, explică preotul Radu Preda. Uimirea animalelor din grajdul din Betleem, care au văzut un prunc în iesle, apoi uimirea „Fecioarei care a născut, a magilor care au sosit conduşi de stea, a bătrânului Iosif depăşit de toate, a dobitoacelor care îşi vedeau culcuşul invadat. Aceasta este intrarea complet netriumfală a Fiului Omului în propria Lui Creaţie.”
Tot acest tablou al naşterii, surprins şi în iconografie, este „ea mai sinceră primire a Celui trimis. Fără multe cuvinte şi cu gesturi minime, cu actori şi spectatori puţini”, spune teologul Radu Preda care reaminteşte, în antiteză, de „entuziasmul şi pompa de carton” cu care Iisus a fost primit în Ierusalim, în duminica Floriilor.
Naşterea lui Iisus este vestită de 2.000 de ani prin intermediul colindelor, iar un rol deosebit îl au copiii. Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, îi numea pe copiii care colindă „autentici ambasadori ai veşnicului Bethleem, purtătorii adevăratei tradiţii a colindelor, care ne oferă o tainica înţelegere a sufletului acestei superbe sărbători.”
Naşterea Domnului, spun teologii, este mai mult decât o comemorare, mai mult decât un praznic, mai mult decât o noapte festivă, ea este evenimentul însuşi, „tot atât de real că şi acela din Betleem”. De aceea bisericile noastre au Proscomidiarul (locul unde se aduc darurile oferite de credincioşi pentru oficierea slujbelor n.red.) zidit în forma Peşterii în care s-a născut Iisus. Aici se află pâinea, încă nesfinţită, „ca un Trup în devenire” - arată mitropolitul Bartolomeu.
Crăciunul este considerat momentul care uneşte cerul cu pământul, moment surprins în colindele tradiţionale, în versurile „Cerul şi pământul/ Cerul şi pământul/ În cântec răsună/ Îngeri şi oameni/ Cântă împreună”.
„Imnografia Naşterii Domnului pune în lumină şi faptul că întruparea a unit cerul cu pământul şi că, prin aceasta, cel din urma a căpătat o anume transfigurare. În timp ce Fecioara îi oferă Logosului un trup, pământul îi oferă o peştera în care El să se întrupeze. Adăpostindu-l pe Fiul ceresc, peştera devine ea însăşi cer, aşa după cum Fecioara devine scaun de heruvimi. Este o intimitate stihială pe care numai misterul întrupării a putut-o realiza”, mai spune mitropolitul Bartolomeu Anania într-una din pastoralele adresate de el la sărbătoarea Naşterii Domnului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Tinerii crescuţi în centru de plasament, care au găsit puterea de a-i ajuta pe alţii