Controale la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa. Cadrele medicale sunt suspectate că au transformat pacienţii în cobai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii fac percheziţii la mai multe unităţi sanitare din ţară, printre care şi Secţia de psihiatrie de la Palazu Mare, care aparţine de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Dr Cătălin Grasa, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a confirmat faptul că şi la secţia unităţii medicale pe care o conduce au loc perrcheziţii, dar a spus că nu ştie mai multe amănunte.

26 de percheziţii au loc marţi la cabinetele unor medici suspectaţi de fapte de corupţie, urmând să fie ridicate mai multe înscrisuri şi probe de la 31 de spitale din ţară. În acest caz, cadrele medicale sunt suspectate de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale. 

Anchetatorii precizează că mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar ar fi desfăşurat activităţi nelegale „constând în derularea unor studii clinice cu încălcarea prevederilor legale în materie, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei”.

Pacienţii deveneau cobai

Mai mult, unora dintre pacienţi le condiţiona internările fictive de participarea la studiile clinice pe care acelaşi medic le conducea. „Scopul acestui demers era obţinerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuţia medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcţie de numărul de pacienţi înrolaţi”, conform documentului citat.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral şi profesional de care beneficiază în relaţia cu medicii rezidenţi ai Secţiei de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidenţiat, îi determina şi îi constrângea pe aceştia să săvârşească astfel de ilegalităţi, spun procurorii. 

Studiile clinice ar fi fost făcute fără consimţământul informat al subiecţilor, „fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia”.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată