Construcţiile din beton pentru complexul turistic de pe plaja Corbu au fost blocate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţiile deja începute pe plaja Corbu. Foto: Arhivă

Construcţiile din beton de pe plaja sălbatică Corbu au fost suspendate, după ce Prefectura Constanţa a atacat în justiţie autorizaţiile de construire. Şantierul va trebui să fie oprit până când Tribunalul se va pronunţa pe tema anulării acestor acte.

„Până când Tribunalul Constanţa se va pronunţa pe tema anulării acestor acte, acestea sunt suspendate de drept, iar şantierul de la Corbu trebuie oprit. Orice centimetru de beton turnat în plus după suspendarea autorizaţiei reprezintă infracţiune. 

Vom continua demersurile, vom analiza posibilităţile de recuperare a acestor terenuri, solicitând inclusiv premierului Nicolae Ciucă să trimită de urgenţă corpul de control la Corbu. Toţi funcţionarii care au fost de acord cu betonarea acestei suprafeţe însemnate din aria protejată, trebuie traşi la răspundere. Asta nu este dezvoltare, ci masacru împotriva unei arii protejate!”, a transmis deputatul USR de Constanţa, Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, într-un comunicat al formaţiunii. 

Autorităţile au dat toate avizele şi autorizaţiile necesare pentru ridicarea unui complex turistic pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în ciuda faptului că potrivit OUG nr. 57/ 2007, „sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot genera poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activităţi au un efect semnificativ“. 

Concret, pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare ar fi urmat să se ridice un sat de vacanţă compus din 24 de căsuţe cu regim de înălţime p+1, restaurant, SPA, drumuri şi parcări, titularul proiectului fiind SC Logis Project SRL. 

Prefectura Constanţa a anunţat că a atacat în instanţă autorizaţia de construire a complexului imobiliar de pe plaja Corbu, în urma unui raport transmis de către Inspectoratul de Stat în Construcţii. 

Vezi şi: Prefectura Constanţa va ataca în instanţă investiţia privată de pe plaja Corbu. Terenul a fost transferat de primărie din extravilan în intravilan

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”