Constanţa: Localnicii au ieşit la pescuit pe lacul Siutghiol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pescarii din întreg judeţul se adună pe malul lacului dis-de-dimineaţă

La minus un grad Celsius, cu momeala şi undiţele pregătite, constănţenii au ieşit în aceste zile, la o partidă de pescuit pe malul lacului Siutghiol din Mamaia.

Se trezesc cu noaptea-n cap, îşi pun momeala şi undiţa-n spate şi se grăbesc să prindă cel mai bun loc de pescuit pe malul lacului.

Pe mulţi împătimiţi ai pescuitului îi poţi zări pe Siutghiol, pe malul lacului Tăbăcărie sau la Năvodari, pe canalul Midia. „În această perioadă cade mai mult babuşcă şi oblete, dar mai pică, din când în când, şi câte un cărăşel sau o roşioară“, spune Ion Vasile, de 55 de ani, din Constanţa.

Momeală vie pentru peşti

Pescarul ne învaţă că dacă vrem să prindem ceva trebuie neapărat să ne trezim cu noaptea-n cap şi să avem momeală vie. „Trebuie să dai la apă adâncă dacă vrei să prinzi ceva, pentru că acolo stau peştii, că e apa mai caldă“, explică Ştefan Gheorghe, alt pescar. Stă aproape de stuf, poate-poate va prinde ceva. În mai puţin de cinci minute, cei doi au prins câte două babuşte de fiecare. Sunt fericiţi că nu pleacă acasă cu mâna goală şi spun că vor reveni şi zilele următoare.


Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile