Constanța: Fetele de la Bambi s-au apucat de cântat în macedonește

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Haidi Cîntic“ se numește primul album al trupei Bambi în aromână

Fetele de la Bambi s-au lansat și în muzica macedonească; sâmbătă seară, în cadrul Festivalului „Primăvara aromânilor“ de la Constanța, fetele au cântat în premieră în fața a sute de aromâni.

Proiectul muzical a fost ideea lui Vali Tulică, un constănțean care s-a lansat de curând în muzica macedonească. Se cunosc din copilărie, iar din vara trecută Denisa și Raluca, de la trupa Bambi, au făcut naveta București - Constanța pentru a înregistra primul lor album în macedonește.

La studioul de înregistrări al lui Petrică Ciobanu s-au pus cap la cap cele 10 piese ale albumului „Haidi Cîntic“, care urmează a fi lansat peste puțin timp, unde altundeva decât la Constanța, unde se află cea mai mare comunitate de aromâni din țară.

„Am învățat macedonește destul de repede, ne-a ajutat Vali în special la dicție. Știm să și traducem toate piesele, deja am avansat“, au spus fetele de la Bambi la puțin timp după ce au coborât de pe scenă.

În cadrul festivalului „Primăvara aromânilor“ a fost prima lor ieșire într-un spectacol live, în fața unui public exigent, și anume al aromânilor.

Concurența este acerbă, pentru că fetele de la Bambi au cântat la Constanța după Elena Gheorghe, Diana Bișinicu și mult aplaudații Cornelia Rednic și Gigi Sima.

Festivalul „Primăvara aromânilor“ a adunat în sala Casei de Cultură a Sindicatelor peste 400 de aromâni; s-a stat pe scări, în picioare, spectacolul fiind mult așteptat la Constanța. Sâmbătă seara, festivalul se mută la București, cu aceeași distribuție numeroasă și apreciată de comunitate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare