Conducerea Universităţii Ovidius despre Georgiana Voineagu: „O tânără cu idei frumoase şi cu un zâmbet pentru fiecare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Universităţii Ovidius din Constanţa, unitatea de învăţământ promovată de Georgiana Voineagu din funcţia de şef al Biroului de presă, a transmis condoleanţe familiei.

„Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) anunţă cu profund regret dispariţia prematură a Georgianei Voineagu, absolventã a Facultăţii de Litere şi şeful Biroului de presă din cadrul UOC.

Din această funcţie din urmă, Georgiana  s-a dedicat  promovării imaginii universităţii în presa locală şi naţională, cu mult profesionalism, devotament şi energie.

Atât pentru conducerea universităţii, cât şi pentru toţi colegii care au colaborat cu ea, este o pierdere care nu se poate exprima în cuvinte, profesional, dar şi uman. Pentru noi, Georgiana va rămâne acel om în care îţi puteai pune toată încrederea, o tânără cu idei frumoase şi, nu în ultimul rând, cu un zâmbet pentru fiecare.

Un gând pios şi sincere condoleanţe familiei.  Dumnezeu să o odihnească în pace!“, se arată într-un comunicat de presă.

Georgiana Voineagu, jurnalistă la Cuget Liber şi Adevărul, a murit sâmbătă dimineaţa. Ea va fi înmormântată luni, la ora 13.00, la Cimitirul Central din Constanţa. Slujba de înmormântare va fi oficiată de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne