Concurs de triatlon în Mamaia. La eveniment sunt aşteptaţi 1.200 de participanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă şi duminică, în staţiunea Mamaia va avea loc concursul de triatlon din Europa de Est şi Balcani -TriChallenge. Sunt aşteptaţi 1.200 de participanţi din România şi din străinătate, care vor înota, vor pedala şi vor alerga.

Manifestarea se va desfăşura şi anul acest sub forma unui festival sportiv, având trei componente. Sâmbătă, 16 septembrie, vor avea loc probele de triatlon pentru sportivii amatori şi profesionişti, iar duminică, 17 septembrie - TriKids – cros, aquatlon şi duatlon pentru copii şi Crosul “Beach Run”

Proba de alergare se desfăşoară, în premieră, pe promenada din Mamaia, în condiţii de siguranţă, pe o suprafaţă plată sută la sută, înotul se va desfăşura în mare, iar proba de bicicletă pe sensul de mers spre Constanţa.

Printre participanţi la TriChallenge Mamaia 2017 se numără Deak Zsombor, câştigătorul competiţiei în 2017, dar şi campion pe distanţele lungă şi semi lungă, Mihai Vigariu, calificat de două ori la Campionatul Mondial de Half Ironman,Mihai Baractaru, singurul roman calificat de trei ori la Kona, Alex Toma, calificat la Campionatul Mondial de Half Ironman, Daniel Attila, multiplu câştigător în distanţa olimpică, Daniela Torok, sportiva care a doborât recordul naţional în distanţa Ironman.

Programul zilei de sâmbătă

Probe individuale

9:00: start proba supersprint: 400 m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare 

9:20: start proba sprint: 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare 

11:00: start proba olimpică: 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Probe de echipă

9:45: start ştafetă sprint – 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare 

10:15: start ştafetă olimpică – 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare

Restricţii de trafic 

Pentru buna desfăşurare a competiţiei, în ziua de sâmbătă, 16 septembrie, se va impune următoarea restricţie de trafic în staţiune:

– între 8.30 şi 14.00 – traficul va fi restricţionat între On Plonje JR şi Hotel Rex pe cele trei benzi din sensul Năvodari spre Constanţa, astfel că traficul auto se va desfăşura temporar pe două benzi pentru sensul Constanţa – Năvodari şi o singură bandă pentru sensul Năvodari spre Constanţa. 

Programul zilei de duminică

TriKids Challenge – cros, aquatlon şi duatlon pentru copii

Festivalul TriChallenge Mamaia continuă duminică cu TriKids, competiţie ce curprinde trei probe: cros, aquatlon şi duatlon şi este dedicat tuturor copiilor care iubesc înotul, mersul pe bicicletă şi alergarea.

Copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 13 ani vor avea ocazia să se întreacă începând cu ora 8.30 la duatlon, şi de la 10.30 la aquatlon, iar princhindeii între 7 şi 8 ani se vor întrece, de la 10.00, la cros.

Crosul “Beach Run”

Tot duminică, promenada din Mamaia se va transforma în pistă de alergare pentru iubitorii de mişcare. Pentru al treilea an consecutiv, în cadrul TriChallenge Mamaia, va avea loc un cros pe distanţa de 4 kilometri, cu start de la ora 12.00. Acesta va închide practic seria întrecerilor sportive şi va deschide festivitatea de premiere.

Evenimentul TriChallenge Mamaia 2017 se va încheia cu festivitatea de premiere pentru copii şi alergători, aceasta fiind programată pentru ora 13.00.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume