Clusterul pentru turism balnear, soluţia pentru staţiunile cu băi de pe litoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nămolul, reţeta-minune pentru afecţiuni dintre cele mai diverse FOTO Arhivă Adevărul

Specialişti în balneoterapie şi autorităţi ale localităţile balneare constănţene au discutat timp de două zile, la Eforie, soluţiile pentru revigorarea turismului balnear de pe litoral. Cea mai la îndemână - crearea unui cluster, o asociaţie care să reunească staţiunile balneare de pe litoral.

Congresul medical cu tema „Dezvoltarea turismului balnear pe litoralul Mării Negre“, organizat de Primăria Eforie, şi-a încheiat în weekend cea de-a doua ediţie (30-31 mai).

Ovidiu Brăiloiu, primarul din Eforie, a arătat că staţiunile Eforie Nord şi Sud şi-au dezvoltat baza de tratament balnear. „Au apărut noi baze de tratament, altele au fost modernizate, iar calitatea serviciilor se ridică la cele mai înalte standarde din Europa. Oraşul nostru a fost reprezentat în acest an la cele mai importante târguri de turism din lume, la Berlin şi la Moscova, iar numeroşi turişti şi operatori s-au arătat extrem de interesaţi de oferta noastră, mai ales pe partea balneară.

Instabilitatea legislativă, birocraţia şi incoerenţa strategică la nivel central sunt, însă, marile obstacole pe care trebuie să le depăşim“, a spus primarul Brăiloiu.

Edilul-şef din Techirghiol a punctat lipsa de viziune de la nivel central în privinţa turismului balnear. „Nu există o prioritizare la nivel naţional a investiţiilor strategice. Se alocă fonduri pentru proiecte total nefezabile, în loc să fie exploatate eficient resursele turistice importante din România“, a declarat primarul Adrian Stan.

El a insistat pe faptul că staţiunile balneare de pe litoralul Mării Negre - Eforie, Techirghiol şi Mangalia - trebuie să facă o prioritate din recucerirea turiştilor români, care în ultimii ani s-au orientat către destinaţii din afara României.

Primarul din Techirghiol a deschis deja calea spre exploatarea resursei naturale din lacul Techirghiol, vestit pentru proprietăţile curative ale nămolului său sapropelic. Cosmeticele „made in Techirghiol“, care sunt producţie locală, au toate şansele să cucerească piaţa.

Băi de nămol la Techirghiol FOTO Facebook Techirghiol oraş

Specialiştii aflaţi la congres au arătat care sunt beneficiile tratamentelor cu nămol sapropelic, apoi asistenţa a discutat despre oportunităţile de dezvoltare ale turismului balnear, despre posibilităţile de finanţare europeană pentru turismul balnear, dar şi despre competitivitatea unităţilor de profil de pe litoralul Mării Negre, în raport cu oferta de pe piaţa internaţională.

Un punct important al dezbaterilor a fost legat de probleme legislative cu care se confruntă unităţile medicale de stat şi în special problema personalului insuficient, ce îngreunează activitatea unor sanatorii şi spitale cu o cotă de piaţă şi cu potenţial foarte mari.

Aurel Borşan, preşedintele Fundaţiei Amfiteatru, a venit cu o idee foarte bună: organizarea unităţilor de profil într-un „cluster de turism balnear“, sistem care se dovedeşte foarte eficient mai ales în Uniunea Europeană, dar şi în Transilvania, acolo unde a fost implementat cu succes.

„Turismul a fost singura activitate economică neafectată de criză, anul trecut înregistrându-se un vârf de peste 1 miliard de turişti la nivel mondial. La acest fapt se adaugă şi statisticile care arată că 80% dintre europeni îşi petrec vacanţele pe teritoriul Uniunii Europene, fapt ce ar trebui să încurajeze inclusiv investiţiile pe litoralul Mării Negre“, a precizat Aurel Borşan.

În cadrul manifestării au mai fost organizate concerte în aer liber, spectacole şi activităţi educative pentru copii, expoziţii, workshop-uri şi concursuri sportive. După demersuri susţinute, ce au durat 4 ani, Eforie a obţinut în 2013 statutul de staţiune balneară.

Vă mai recomandăm

Eforie 2014. Sezon turistic cu şantier de reabilitare a falezei

România are o nouă staţiune balneară. Oraşul Eforie a primit oficial acest statut

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani