Cel mai mare triatlon din Europa de Est se va desfăşura în staţiunea Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 4-6 septembrie 2015, staţiunea Mamaia va găzdui evenimentul sportiv internaţional Triathlon Challenge Mamaia, cel mai mare eveniment de acest gen din Europa de Est şi Balcani.

În cadrul evenimentului de la malul Mării Negre va avea loc şi Cupa Europeană Premium de Triathlon, sub licenţa Uniunii Internaţionale de Triathlon (ITU) şi Romanian Triathlon Series Grand Final, unul dintre cele trei evenimente premium care au loc anual în Europa.

În acest an, organizatorii au decis să se desfăşoare două astfel de competiţii premium, în Mamaia şi în Holten (Olanda).

La evenimentul internaţional din Mamaia şi-au anunţat deja prezenţa cei mai cunoscuţi triathlonişti din Europa, dar şi sportivi importanţi din ţara noastră, care se vor întrece pentru cele 400 de puncte (pentru cupa premium) şi care vor conta pentru clasamentul european de profil.

De asemenea, şi premiile în bani cresc considerabil, faţă de anul trecut, de la 12.500 de euro (pentru o cupă normală) la 25.000 de euro (pentru proba olimpică). Astfel, premiile atat pentru amatori cat si pentru olimpici ajung la 31.000 de euro, fiind cel mai mare fond de premiere din Europa de Est.

Sportivii profesionişti şi amatori se mai pot înscrie la una din cele 5 probe puse la dispoziţie de organizatori, după cum urmează: Proba supersprint: 400m înot + 10 km ciclism + 2,5 km alergare, Proba sprint - 750m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare şi Proba olimpică - 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare (care fac parte din probele individuale) şi Stafeta sprint – 750m inot + 20 km ciclism + 5 km alergare şi Ştafeta olimpică – 1500m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare (care fac parte din probele de echipă).

Copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani pot participa la Aquatlon – 200 m înot, 1,25 km alergare sau la Duatlon – 1,25 km alergare, 5 km bicicletă şi 1.25 km alergare. Pentru susţinători (familie, prieteni, colegi) există un cros, Beach Run, de 4 km.

Dintre participanţii deja înscrişi în concurs, 30% sunt la primul triathlon din viaţa lor, 70% dintre aceştia au vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani, iar vârstele competitorilor variază între 9 ani şi 68 de ani.
La Triathlon Challenge Mamaia 2015, organizat de SmartAtletic, înscrierile continuă până în 31.08 pe website-ul oficial http://www.trichallenge.ro/.

Vă mai recomandăm:

Terapie cu câini pentru copiii cu probleme, la Constanţa. Sunny este preferatul celor mici

FOTO Terapie pentru copiii bolnavi de autism la bazinul de înot al lui Răzvan Florea

FOTO VIDEO Maratonist în deşert. Paul Dicu aleargă 250 kilometri pentru copii


 

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”