Cei trei pescari dispăruţi pe mare, căutaţi cu elicopterul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căutările celor trei pescari de la 2 Mai au rămas fără rezultat, deşi la operaţiune a participat şi un elicopter de la Tuzla.

Cei trei pescari au dispărut în seara de miercuri, 6 martie, în jurul orei 20.30, când poliţia de frontieră din Mangalia a fost alertată în legătură cu dispariţia ambarcaţiunii de pescuit în care se aflau, în zona 2 Mai.

A doua zi, joi, 7 martie, ca urmare a solicitării autorităţilor de salvare pe mare, un elicopter Eurocopter AS365 N, înmatriculat YR RAH, aparţinând Regional Air Services – Aeroport Tuzla, a decolat la ora 10.55 pentru a se alătura acţiunii de căutare şi salvare coordonată de MRCC Constanţa. 

În afara celor doi piloţi, la bordul elicopterului au fost şi doi observatori.

„Din păcate, la finele a 2 ore 40 minute de zbor în care s-au acoperit 50 mile marine pe mare, 70 mile pătrate (2.400 kilometri pătraţi), de la graniţa de sud până la travers de epava Costineşti, nu a fost găsit niciun indiciu al poziţiei ambarcaţiunii“, a transmis Aerodromul Tuzla. 

Operatorul de zbor a precizat că elicopterul va fi pus la dispoziţia coordonatorilor şi mai departe, dacă această intervenţie va fi considerată necesară. 

O ambarcaţiune de pescuit, în care se aflau trei persoane, este căutată pe mare, de miercuri seară, de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă, deoarece au fost anunţaţi că barca nu s-a întors în port şi cei care se aflau în ea nu pot fi contactaţi. 

Unul dintre ei este Stănică Gheorghe, patronul unei cherhanale din 2 Mai. El este şi consilier local din partea Partidului Social Democrat. Alături de el se mai aflau în barcă Vasile Pârvu şi Călin Cristian. Cei trei bărbaţi au vârste cuprinse între 50 şi 65 de ani.

Căutările au fost reluate joi dimineaţa cu trei mijloace de mobilitate navală ale Gărzii de Coastă şi una din cadrul ARSVOM şi în apele bulgăreşti. 

La căutări participă şi autorităţile din Bulgaria. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Operaţiune de salvare pe mare. Barcă cu pescari adusă la mal de Poliţia de Frontieră 

Unul dintre pescarii căutaţi aseară pe lacul Siutghiol a participat la salvarea supravieţuitorilor aparatului SMURD

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model