Catastrofa care a îndoliat România în 1988. În naufragiu au murit 15 marinari, iar alți 4 nu au fost găsiți niciodată
0Una dintre marile catastrofe navale maritime româneşti a avut loc pe 2 decembrie 1988. Cargoul s-a scufundat în rada exterioară a portului Constanţa, la o adâncime de circa 18 – 24 metri, lovindu-se de stabilopozii Digului de Nord. Au murit atunci 15 marinari din cei 22 membri ai echipajului.
Dintre cei 22 de marinari, 11 s-au înecat, iar 4 au fost daţi dispăruţi, ei nefiind găsiţi nici până astăzi.
„Documentele întocmite după acest sinistru accident au fost ţinute la secret. De curând am reuşit să găsim martori oculari care au povestit despre acest naufragiu din istoria recentă a portului.
Motonava «Sadu», de 4.737 tdw, a fost construită în Şantierul Naval Brăila în anul 1976 şi a aparţinut fostei I.E.F.M. NAVROM Constanţa, Secţia I.În ultimul voiaj, cargoul «Sadu», a încărcat în portul Constanţa 3.025 tone cărbune cocsificabil, care trebuia descărcat la Galaţi. Trebuie făcută precizarea că nava «Sadu», era scoasă din exploatarea normală şi nu efectua voiajuri internaţionale, fiind programată să intre în reparaţii capitale după voiajul de la Galaţi.
Conducerea Secţiei I a hotărât că până la intrarea în Şantierul Naval, nava să execute transporturi cu mărfuri solide şi vrac, pe relaţia Constanţa – Galaţi.Nava a părăsit portul Constanţa la data de 26 noiembrie 1988, orele 20.00, şi a ajuns la destinaţie la data de 27 noiembrie 1988, orele 19.00.
Pentru că avea actele de navigaţie expirate, specialiştii de la R.N.R. – filiala Galaţi au inspectat nava la Galaţi la data de 30 noiembrie 1988. Atunci s-a certificat inspecţia ocazională, după care s-a permis vasului să efectueze un singur voiaj de la Galaţi la Constanţa, pentru efectuarea reparaţiilor”, relatează Liga Militarilor.
Greșeala făcută de comandantul navei
Locul de ancorare a fost ales de comandantul navei, fără să fie comunicat Căpităniei Portului Constanţa, dar a fost consemnat în jurnalul de bord al navei, scriu Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu în volumul „Amintiri despre o flotă pierdută. Voiaje neterminate”.
Începând cu dimineaţa zilei de 2 decembrie 1988, starea vremii s-a înrăutăţit, ceea ce l-a determinat pe comandantul navei să solicite aprobarea schimbării punctului de ancorare.
La prânz, s-a constatat că poziţia navei s-a schimbat, fiind cu pupa apropiată la o distanţă de aproximativ 200 metri de digul de nord după mai multe manevre nereușite, la ora 13.15, nava s-a izbit de stabilopozii digului, abia acum fiind transmis primul mesaj de pericol.
Loviturile repetate şi violente cu digul au provocat şapte găuri de apă în magaziile de marfă şi compartimentul maşină ale navei, precum şi inundarea acestora. Nava s-a scufundat în intervalul în câteva ore, timp în care membrii echipajului, adunaţi pe puntea etalon, au făcut eforturi disperate să se salveze.
Pe măsură ce nava se scufunda, oamenii au sărit în apă, dar 11 au murit înecaţi sau izbiţi de stabilopozii digului, iar patru au fost daţi dispăruţi şi nu au mai fost găsiţi niciodată. Numai şapte marinari au reuşit să se salveze.
Vinovaţi de producerea catastrofei au fost găsiţi Lucian-Sergiu Grigorescu - comandantul navei, Aurel Toma - şef-mecanic, şi Dănuţ-Petruş Rotaru - ofiţer de cart. Întrucât toţi aceştia au decedat în timpul catastrofei, s-a dispus încetarea urmăririi penale.