Carte Regală. Principele Nicolae al României îşi lansează cartea „Drumul spre casă“ la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartea „Drumul spre casă“ va fi lansată la Constanţa

Miercuri, 21 mai, la ora 18.00, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, are loc lansarea volumului „Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României“, prima carte dedicată celui mai tânăr membru al Casei Regale a României, în colecţia „Cărţi Regale“.

Evenimentul are loc în prezenţa Principelui Nicolae al României. Intrarea este liberă şi include şi o sesiune de autografe.

Evenimentul face parte dintr-un turneu naţional de promovare. Până acum, peste o mie de cititori din ţară au participat la lansările volumului în: Bucureşti, Târgu Mureş, Sibiu, Sebeş, Alba Iulia, Cluj şi Piteşti.

Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate aici în premieră, volumul vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa ASR Principelui Nicolae al României, despre studiile şi experienţa comunitară, despre primele sale călătorii şi expediţii, sporturile extreme pe care le practică, interesele şi activităţile întreprinse în folosul ţării noastre.

„Principele Nicolae iubeşte foarte mult România şi simte că aici e acasă. Cred că asta îl va ajuta să învingă toate dificultăţile, să înveţe despre ţară şi să-i sprijine pe oamenii ei. Este un principe al generaţiei sale şi am toată încrederea că îşi va păstra echilibrul, modestia, şi că strălucirile trecătoare nu-i vor răpi din generozitatea şi din luciditatea pe care le are astăzi. Am speranţa că românii îi vor acorda din ce în ce mai multă încredere şi afecţiune“, a spus Principesa Moştenitorare Margareta a României.

„Drumul spre casă. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Principele Nicolae al României” completează colecţia dedicată Familiei Regale, oferind un model de eleganţă şi implicare în societate.

Cititorii vor descoperi nu doar faptul că Principele Nicolae se implică în acţiuni umanitare, ecologice şi educative, dar şi aspecte din viaţa sa de zi cu zi, poveşti pline de tâlc din expediţii şi întâmplări ce arată pasiunea pentru sporturile extreme.

Volumul este disponibil pe www.curteaveche.ro şi în librăriile din ţară la preţul de 31 de lei.

Vă mai recomandăm:

Fundaţia Principesa Margareta: În România peste 640.000 de vârstnici se luptă cu singurătatea


 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”