Care este principalul pericol de pe şosele, mai grav decât viteza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetare la locul unui accident grav, la Constanţa FOTO Adevărul

În anul 2012, pe drumurile din judeţul Constanţa au avut loc 1.277 accidente rutiere în care şi-au pierdut viaţa 88 persoane şi au suferit vătămări corporale alte 1.500 persoane.

Poliţia Rutieră a întocmit statistica pe anul 2012 a principalelor cauze de producere a accidentelor rutiere. Surprinzător, nu viteza a fost cel mai periculos factor de risc de pe drumurile publice. Ci neacordarea de prioritate vehiculelor, care a cauzat 232 accidente.

Traversarea neregulamentară a pietonilor a provocat 205 accidente. Abia pe locul al treilea vine viteza neadaptată la condiţiile de drum şi viteza neregulamentară – 166 accidente. Neacordarea de prioritate pietonilor s-a soldat cu 161 accidente. Iar nerespectarea distanţei între vehicule a dus la producerea a 76 accidente.

Numărul accidentelor a fost totuşi mai scăzut în 2012 faţă de 2011: au fost înregistrate mai puţin cu 81 accidente rutiere, cu o viaţă pierdută, cu 11 răniţi grav şi cu 94 răniţi uşor.

În decursul anului 2012, poliţiştii rutieri au organizat 448 de acţiuni punctuale, au constatat 591 infracţiuni, au dat 88.556 sancţiuni contravenţionale, au reţinut 4.307 permise de conducere reţinute şi au retras 1.889 certificate de înmatriculare.

Echipele de cercetare la faţa locului au participat la 1.277 intervenţii, compartimentul Cercetări Penale a avansat Parchetului 33 propuneri de luare a măsurii arestării preventive, dintre care 25 au fost însuşite de instanţele de judecată care au emis mandate de arestare preventivă, iar în 7 situaţii s-a dispus măsura interdicţiei de a părăsi localitatea.

De asemenea, au fost înregistrate 21 dosare cu autori necunoscuţi, fiind soluţionate 13, dintre care 7 cu autori identificaţi. În evidenţă la finele lui 2012 au rămas 8 astfel de dosare.

Privind sistematizarea, în anul 2012 s-au emis 144 autorizări dintre care: 71 - pentru amenajări rutiere la obiective amplasate în zona drumului, 20 - pentru proiecte de sistematizare a circulaţiei rutiere, 50 - pentru instituirea de restricţii pe drumul public (lucrări), 3 - pentru amplasarea de panouri publicitare, 113 - acorduri în regim de urgenţă şi 31 de acorduri în regim normal.

În 2012, poliţiştii rutieri au însoţit un număr de 673 transporturi agabaritice, s-a răspuns la un număr de 3.654 apeluri primite prin 112, la 3.034 apeluri venite de la cetăţeni şi la 1.269 apeluri privind accidentele rutiere.
 
Pentru anul 2013, Serviciul Rutier Constanţa îşi propune să ia mai multe măsuri de disciplinare a participanţilor la trafic şi să se implice în realizarea de amenajări rutiere pentru siguranţa circulaţiei. 

Ce recomandă conducătorilor auto Poliţia Rutieră:
v     Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi trafic
v     Respectaţi viteza maximă legală admisă pe sectorul de drum pe care circulaţi
v     Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere indiferent dacă este vorba despre pietoni sau vehicule
v     Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare
v     Nu conduceţi sub influnţa băuturilor alcoolice
v     Evitaţi orice altă preocupare care v-ar putea distrage atenţia în timpul condusului.
 
Ce recomandă pietonilor Poliţia Rutieră:
v     Traversaţi strada numai la culoarea verde a semaforului electric, prin lucuri marcate cu indicator de trecere pentru pietoni sau pe la colţul intersecţiei, asigurandu-vă că puteţi traversa în siguranţă
v     Cand traversaţi strada pe la semafor, aşteptaţi culoarea verde
v     Supravegheaţi copiii în permanenţă, nu le permiteţi să se joace pe carosabil.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima