Când începe perioada colindelor şi ce cântare bisericească anunţă acest moment important

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Perioada colindelor este una dintre cele mai frumoase tradiţii respectate şi păstrate de credincioşi. Colindătorii duc din casă în casă vestea naşterii lui Iisus în ieslea din Betleem.

În tradiţia Bisericii există mai multe opinii referitoare la momentul în care începe perioada colindatului. Din data de 14 noiembrie, creştinii ortodocşi au intrat în Postul Crăciunului sau Naşterii Domnului, post care se termină pe data de 14 decembrie.

Deşi nu există în cărţile de teologie o dată anume specificată pentru momentul în care începe perioada colindatului, atât preoţii, cât şi credincioşii, au diferite opinii.

Prima opinie este că perioada în care se poate colinda începe odată cu postul şi s-ar termina pe 7 ianuarie, după sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul.

O altă opinie, mult mai răspândită şi împărtăşită de credincioşi, este aceea că perioada colindatului începe pe 6 decembrie când biserica îl cinsteşte pe Sfântul Ierarh Nicolae.

„Dar Biserica ne dă un răspuns foarte clar în legătură cu timpul în care cântam colindele; astfel, găsim în slujba Utreniei din ziua Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie) următoarea Catavasie: "Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-va!”, cu nota: din aceasta zi, aceste Catavasii se cântă până la întâia zi a lui Ianuarie”, scrie preotul Costin Butnar, citat de crestinortodox.ro.

Introducerea catavasiei (un imn bisericesc) care anunţă naşterea lui Hristos la slujba Utreniei din 21 noiembrie este singura îndrumare liturgică ce poate fi invocată ca moment oficial de început a perioadei colindelor.

„Sfinţii Părinţi au făcut o legătură teologică foarte clară între Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului - când cea aleasă de Dumnezeu să-I fie Maica a intrat în Templu pentru a primi în pântecele său cel preacurat, la plinirea vremii, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu - şi Praznicul Naşterii Domnului, când Soarele dreptăţii ne-a răsărit”, adaugă părintele Butnar.

Desigur, perioada cea mai cunoscută şi cea mai răspândită pentru colindat este cea a ajunului (24 decembrie) şi a zilei de Crăciun (25 decembrie).

Pe aceeaşi temă:

FOTO Cât de avansate sunt lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului cu cinci zile înainte de sfinţire: imagini inedite din interior

Biserica avertizează: „Lăsata secului semnifică lăsarea obiceiurilor lumeşti şi nu îmbuibarea pântecului“



 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare