Cadouri făcute cu mâna ta. Ateliere de creaţie pentru daruri aparte de Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de dascăli, psihologi şi artişti plastici reuniţi în Clubul Creative+ te învaţă să faci lucruri care îţi aduc satisfacţie şi bucuria celor din jur. De Sărbători, atelierul de creaţie şi poveste este locul unde se nasc cele mai frumoase cadouri: cele făcute cu mâna ta pentru cei dragi.

În zilele de weekend, părinţii sunt invitaţi să meşterească împreună cu copiii lor la crearea unor cadouri de Sărbători. Vineri, 12 decembrie are loc la Summerland Mamaia atelierul cu tema Brăduţul de Crăciun, iar sâmbătă, 13 decembrie, Omul de Zăpadă.

„Este o idee de activitate părinte-copil în perioada goanei după cadouri“, arată psihologul Irina Molnuş de la Creative +, o asociaţie de dascăli, psihologi şi artişti care promovează educaţia nonformală. Ei derulează programe în şcoli prin care pun la lucru creativitatea copiilor.

„Am folosit arta pentru a forma şi a îmbunătăţi deprinderi manuale: modelaj, pictură, decupaj, colaj. Construim machete simple - cu spaghetti, banda adezivă, aţa şi o bezea - în doar o oră de curs, iar transformarea copiilor este uimitoare“, spune Irina.

Grupul de dascăli încearcă să obţină de la elevi transformarea pe care metodele clasice de învăţare nu au reuşit s-o realizeze. Ei aduc la lumină potenţialul unui copil folosindu-le creativitatea prin educaţie nonformală.

Simplu, prin proiecte practice, nu teoretice, la care elevul să-şi pună la lucru resursele latente. De ce să laşi în adormire abilităţile unui viitor adult, care poate fi salvat astfel de la o viaţă anonimă şi neîmplinită?

Creative+ înseamnă „Asociaţia pentru promovarea educaţiei creativ-ecologice şi abilităţilor inovative“. „Suntem un ONG care a îmbrăţişat metodele de educaţie nonformală. Suntem psihologi/psihoterapeuţi, profesori şi artişti plastici. Şi mame în acelaşi timp. Ne dorim să promovăm educaţia creativă ca alternativă la actualul sistem de învăţământ.

Experienţa noastră profesională poate ajuta lumea din jur, mediul, societatea şi ne străduim să oferim celorlalţi ceea ce şi noi ne dorim pentru copiii noştri: să crească armonios, cu respect de sine, să iubească învăţătura, să iubească natura. Iar în metodele de educaţie nonformală am găsit unelte preţioase pentru a realiza aceste lucruri“, arată psihologul Irina Molnuş, fondator Creative+.

Prin participarea la traininguri ale Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, specialiştii din Constanţa au descoperit evenimentele pe care agenţia le organizează. Unul dintre ele este ZEN, sub umbrela căruia au fost desfăşurate activităţi în şcoli din Constanţa (Liceul Navrom) şi Năvodari (Şcoala Tudor Arghezi).

Proiectul-pilot din care fac parte aceste activităţi se intitulează SENS, acronimul de la „Susţinerea educaţiei nonformale în şcoli“.

„Am desfăşurat proiectul în şcoli diferite, în care învaţă copii din toate mediile sociale. La Navrom, activitatea a fost pe departe cea mai reuşită, datorita nivelului de satisfacţie pe care l-am avut valorizând atât de uşor nişte copii de la care sistemul are cel mult aşteptări de nivel mediu“, relatează Irina Molnuş.

Aşa a fost cazul unui licean care, atras într-un astfel de joc al creativităţii, a ieşit din carapacea din care nu-l scotea nimeni. Purta o glugă, cu fermoar înalt, care îi acoperea jumătate din faţă. Ochii săi erau goliţi de expresie. „Transmitea nonverbal mesajul «Eu nu sunt aici, prefăceţi-vă că nu exist»“, descrie psihologul Irina Molnuş.

Pe nesimţite, băiatul a fost captivat de munca de echipă. Pe măsură ce proiectul prindea contur, progresul era vizibil. S-a alăturat grupului, s-a integrat în echipă, au muncit împreună, fiecare cu rolul său, lucrând cu atenţie şi concentrare. Dintr-un copil care nu voia să fie băgat în seamă, a devenit din ce în ce mai interesat de idei, de găsirea de soluţii, de crearea acelui proiect. Când lucrarea a fost gata, liceanul era alt om. În doar o oră de curs, adolescentul devenise entuziast, trezit la viaţă, încrezător. Gluga dispăruse.

„Am asistat la transformarea sa radicală. La sfârşit ajunge să îmbrace cămaşa învingătorului, să fie plin de energie şi entuziasm. A fost posibil într-o şcoală obişnuită, la o oră de dirigenţie. Meritul este al educaţiei prin activităţi nonformale. Este clar că educaţia nonformală reuşeşte acolo unde alte metode dau greş, iar aici nu mă refer atât la sistemul clasic de învăţământ, cât la educaţia primită în mediul social din care provin unii copii“, explică Irina Molnuş.

Dacă au nevoie de ceva de la adulţi, dincolo de sprijinul material, acel ceva este încurajarea. Specialistul în psihologie atrage atenţia asupra riscului care pândeşte copiii care nu sunt susţinuţi şi puşi în valoare.

„Copiii neîncurajaţi ajung să se excludă singuri. Îşi autosabotează stima de sine şi ajung să considere că nu merită, nu pot, nu vor primi, nu vor realiza. Copiii sunt fiinţe autentice şi îşi aleg ca modele pe adulţii pe care-i au în preajmă. De aceea este foarte important ca adulţii să îşi gândească bine clişeele verbale pe care le «scapă», pentru că ele vor reprezenta adevărate bariere în calea realizării lor“, ne învaţă psihologul Irina Molnuş.

Vă mai recomandăm

Portretul românului de mâine. „Aceşti copii vor schimba lumea“

Desenele unui copil fericit, expuse la Cărtureşti. La 10 ani, Iarina pictează „la nivelul Liceului de Artă“, spun profesorii

Învăţătură pentru puii de român din Valea Timocului

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews