A murit Dan Munteanu, fondatorul Societăţii Ornitologice Române. A fost îndrăgostit de Dobrogea, una din ultimele călătorii fiind în deltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Munteanu FOTO www.sor.ro

Personalitate remarcabilă a ştiinţei româneşti, membru corespondent al Academiei Române, autor şi coordonator de lucrări ştiinţifice fundamentale, dr. Dan Munteanu a fost, după 1990, iniţiatorul unei noi orientări în ornitologia din România.

Dan Munteanu va rămâne mereu în memoria celor ce l-au cunoscut drept părintele Societăţii Ornitologice Române, omul care a reuşit să coaguleze în jurul ideii de cunoaştere şi protecţie a păsărilor României nu numai ornitologi profesionişti, ci şi o mulţime de simpli iubitori ai naturii.

Dan Munteanu (1937, Cluj-Napoca - 25 februarie 2017) este urmaşul unei ilustre familii româneşti a Clujului. „Acest om delicat şi îndatoritor cu toţi, te cucerea prin firea lui aşezată de ardelean harnic şi de nădejde, pe care sclipiri le unui umor bonom nu-l părăseau nici în situaţii dificile. 

Calităţile sale native excepţionale, educaţia deosebit de serioasă i-au hotărât destinul de cercetător, om al studiului şi al condeiului, fără a-i atenua în nici un fel apetenţa pentru munca în teren, nici chiar în perioada când au apărut unele probleme de sănătate. E uimitor cum un om cu atâtea atribuţii de serviciu, care cutreiera ţara, fie pentru observaţii în rezervaţii, fie pentru a participa la simpozioane, comisii pentru doctorate, găsea timp să stea şi la masa de lucru pentru a scrie neobosit“, scrie Eugen Petrescu pe www.sor.ro.

Activistul de mediu a fost mentorul îndrăgit şi respectat al multor cercetători pe care i-a încurajat şi sprijinit. A cunoscut ca nimeni altul toate rezervaţiile şi zonele importante pentru biodiversitate din ţară şi a ştiut mereu să îmbine activitatea de cercetare cu aceea de protecţie a mediului şi a speciilor ameninţate.

Dan Munteanu a fost îndrăgostit de Dobrogea şi una dintre ultimele călătorii le-a făcut în Delta Dunării. „Ce încântat a fost văzând un număr aşa mare de păsări. Mai ales abundenţa codalbilor l-a uimit, semn că protejarea speciei dădea roade“, îşi aminteşte Eugen Petrescu. 

Dan Munteanu, în timpul unei expediţii FOTO www.sor.ro

Vă mai recomandăm:
 

Aventurile marelui explorator Jacques-Yves Cousteau în Delta Dunării: a explorat o zonă sălbatică a României şi a transmis povestea ei lumii întregi

Sacalin, peninsula care se roteşte. Misterele limbii de pământ care s-a născut din Marea Neagră şi a apărut în urmă cu un secol şi jumătate

Legenda monstrului de 675 de kilograme prins în Delta Dunării. Când a fost pescuit morunul din care s-au scos 145 de kilograme de caviar

Secretele din Letea: cum a luat fiinţă cel mai frumos sat din Delta Dunării, locul în care au năvălit fugarii ucraineni

Misterul Insulei K, tărâmul neştiut de la capătul României. Cum s-a format peste noapte raiul terestru interzis oamenilor

FOTO „Triunghiul Bermudelor“ din Marea Neagră. Cum explică specialiştii misterele din zona Şabla şi Insula Şerpilor

Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea

Mai multe pentru tine:
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate