Video VIDEO Răsturnare spectaculoasă a unui TIR pe un drum din Cluj. Cel care a făcut filmarea a scăpat la limită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autoturism a ieşit din parcarea unui restaurant fără să se asigure şi a fost acroşat de un TRI care apoi a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat. Totul a fost filmat de un şofer, a cărui maşină s-a aflat extrem de aproape de accident.

Accidentul a avut loc, marţi, la intrare în oraşul Turda, în apropiere de parcarea unui restaurant popular în zonă. 

„Conducătorul unui autoturism a intenţionat să iasă din parcarea restaurant "Marele Alb" şi nu a acordat priroitate de trecere ansamblului de vehicule, ce se deplasa dinspre Cluj-Napoca spre Câmpia Turzii. După impact, TIR-ul a intrat pe sensul opus de mers, unde a acroşat un alt autoturism, apoi s-a răsturnat pe carosabil. ",a  transmis, marţi după masă, Poliţia Cluj. 

Au fost două victime, conducatorul TIR-ului şi femeia din autoturismul care a provocat a provocat accidentul.

Accidentul a fost filmat de un şofer care se afla la distanţă extrem de mică 

Videoul a fost postat pe pagina de Facebook Clubul Taximetristilor. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul