VIDEO Primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu: „Ideea că am fi putut fi vizitaţi de alte civilizaţii mi se pare foarte realistă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Prunariu la TIFF Lounge. FOTO: Remus Florescu

Primul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, a susţinut, în cadrul unei discuţii la TIFF Lounge, că nu numai el, ci o comunitate ştiinţifică internaţională crede că există viaţă şi pe alte planete şi, mai mult, că e posibil ca civilizaţii mult mai dezvoltate au descoperit deja Pământul. El a vorbit despre filmele cu cosmonauţi preferate şi despre programul cosmic al României.

Dumitru Prunariu, al doilea invitat din programul TIFF Lounge, s-a întâlnit astăzi cu publicul în Piaţa Unirii din Cluj, evenimentul fiind moderat de jurnalistul Mihnea Măruţă. În parteneriat cu Discovery România, TIFF i-a dedicat o proiecţie specială lui Dumitru Prunariu, pentru a celebra 35 de ani de la primul său zbor în spaţiu, în data de 14 mai 1981. Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, a fost prezent la proiecţia filmului Operation Avalanche, r. Matt Johnson (SUA), precedat de scurtmetrajul Opt zile în cosmos (arhiva Sahia Film). Dumitru Prunariu a vorbit despre filmele cu cosmonauţi care-i plac cel mai mult, “Gravity”, “Armagedon”, “Interstelar” şi despre cât de precis prezintă acestea realitatea vieţii în cosmos. 

Nu exclude ideea că s-a făcut un contact cu extratereştrii 

Întrebat de public ce părere are despre filmul “Contact”, al regizorului Robert Zemeckis, cu Jodie Foster în rolul principal, o peliculă despre contactul oamenilor cu o civilizaţie extraterestră, Prunariu a susţinut că nu l-a văzut, dar a precizat: “Noi aşteptăm contacte de gradul 3. Nu numai eu, ci o comunitate ştiinţifică internaţională e adepta faptului unei realităţi, spunem noi, că viaţa nu e specifică numai Pământului, că viaţa e universală şi se dezvoltă acolo unde găseşte condiţii favorabile dezvoltării, de aceea şi căutăm, acum, planete asemănătoare Pământului. Numai că spaţiile sunt atât de mari, încât noi de pe Pământ nu ajungem să investigăm viaţa pe alte planete într-un viitor previzibil”. Fostul cosmonaut susţine că nu exclude ipoteza că un astfel de contact să fi existat deja. “Nu exludem faptul ca alte civilizaţii mult mai dezvoltate ne-au descoperit, nu vorbesc despr omuleţi verzi văzuţi după un colţ de stradă, dar ideea că am fi putut fi vizitaţi de alte civilizaţii mi se pare foarte realistă. De asemenea că am putea fi experimente, cine şie la ce scară universală am putea reprezenta un experiment global.Faptul că nu se intervine în ceea ce facem noi pe Pământ este o chestie de etică”, a detaliat Prunariu. 

„Nu am văzut niciun extraterestru”

Există un grup de etică în domeniul explorării spaţiului cosmic din care fac parte foarte mulţi cercetători renumiţi. “Acest comitet stabileşte nişte reglementări asupra modului  în care să explorăm sau nu explorăm spaţiul cosmic. Acest comitet ne spune că nu e bine să intervenim în viaţa unei alte planete. De exemplu, în curând trimtem oameni pe Marte, unii vor spune întrucât atmosfera este încărcată cu dioxid de carbon: <<de ce nu plantaţi copaci care să absoarbă dioxidul de carbon şi să redea oxigenul să revină  viaţa pe planeta Marte, dar dacă în acest mediu de dioxid de carbon se produc nişte procese pe care noi nu le ştim, nu le cunoaşteam şi le vom strica în totalitate. Vom da o altă turnură evoluţiei acestei plant. Deci, ne gândim că nici alţii dacă vin aici n-ar fi bine să intervină , să lase vreo bacterie, vreun virus care răspândindu-se  ar putea să disrugă întreaga omenire. Ar fi bine să-şi păstreze toate acele lucruri speciale cu care vin din exterior şi care nu sunt speficice Pământului”, a mai spus fostul cosmonaut. El crede că în situaţia în care vor exista contacte acestea trebuie făcute cu precauţie pentru a nu periclita viaţa, fauna, pământul. Întrebat dacă s-a făcut deja un contact cu extratereştrii, Prunariu a susţinut: “Eu nu am văzut niciunul şi nu am dovezi concrete, în rest, ceea ce aţi citit prin literatură credeţi sau nu credeţi. Am citit şi eu foarte multă literatură de felul acesta.”  

Citeşte şi

Sophia Loren vine la Cluj. Va fi premiată pentru întreaga carieră la TIFF

Începe TIFF! Cea mai amplă ediţie se deschide cu premiera filmului lui Nae Caranfil şi un show cu trapezişti suspendaţi de macarale

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile