VIDEO „Oasele viitorului“ se produc la Cluj. „Se pot face implanturi pentru aproape orice os din corp“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul inginer Nicolae Bâlc, directorul adjunct al proiectului BIOMAPIM, ţine în mâna stângă un implant de os zigomat, iar în dreapta un model alb dintr/un fel de plastic  FOTO: Remus Florescu

Cercetătorii clujeni uimesc din nou după crearea sângelui artificial: de data aceasta, prin realizarea de „oase artificiale“ sau, în limbaj de specialitate, implanturi personalizate biocompatibile pentru craniu. Acestea au fost deja folosite cu succes în peste 50 de cazuri.

Peste 60 de profesori şi cercetători de la mai multe universităţi şi institute din Cluj au creat implanturi personalizate pentru craniu, care au fost folosite cu succes. Deşi cercetătorii clujeni evită să folosească termenii de „oase artificiale“, implanturile personalizate care ies din mâna lor înlocuiesc părţi osoase din corp.

Echipa de cercetători provine de la: Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Universitatea Babeş-Bolyai, Institutul Oncologic şi Clinica de Chirurgie Cranio-Maxilofacială şi Clinica de Neurochirurgie ale UMF Cluj-Napoca.
Proiectul se numeşte BIOMAPIM, s-a derulat timp de patru ani, până la sfârşitul lui 2013, iar valoarea sa a fost de circa 2 milioane de euro, bani de la stat, din Programul Naţional de Cercetare.

„Acest proiect are în spate o acţiune mai veche de-a noastră. De vreo 10 ani încercăm să dezvoltăm implanturi personalizate din materiale biocompatibile“, afirmă Petru Berce (foto dreapta), directorul proiectului, profesor la UTCN.

El spune că prin tehnologiile/sistemele folosite în proiect se pot face implanturi pentru aproape orice os din corp.

„Utilizarea tehnologiilor «additive manufacturing» în medicină se realizează cu succes în fabricarea de implanturi ortopedice personalizate din materiale biocompatibile metalice sau nemetalice“, adaugă Berce.

Cum se obţine un implant

Totul pleacă de la tomografie. Se ia imaginea 3 D a acelei porţiuni de craniu care trebuie reconstituită, se introduce într-un soft al celor de la UTCN. Acest soft traduce informaţia medicală pe înţelesul inginerilor, se obţine un model virtual al stării de fapt a pacientului. Apoi, tot virtual, se construieşte împreună cu medicul partea de implant ce trebuie fabricată.

Sunt două tipuri de sisteme prin care se obţin implanturile. Prima se numeşte sinterizare selectivă cu laser - SLS (care se utilizează pentru material nemetalice, din pulbere din plastic), iar a doua, topire selectivă cu laser - SLM (care foloseşte pulbere metalică, din titan şi aliaje de titan), ambelele fiind un fel de „imprimante“ 3D.

Directorul adjunct al proiectului, profesorul inginer Nicolae Bâlc, spune că pentru crearea implantului se folosesc matriţe din cauciuc siliconic în care se toarnă un material folosit şi la cabinetele dentare (polimetilmetacrilat, PMMA, adică un fel de plastic).
Implantul se poate face şi din pulbere de titan, titaniul fiind un material biocompatibil.

„Imprimanta“ 3D FOTO: Remus Florescu

„Apoi începe o etapă pe care noi o numim pregătirea operaţiei chirurgicale în care implantul fabricat se verifică înainte dacă se potriveşte sau nu şi se fac corecţiile necesare împreună cu medicii“, afirmă Bâlc.

Însă ca să fie folosit, implantul trebuie să fie acceptat de corp. Aici intervin cei de la Institutul de Cercetări Experimentale Interdisciplinare în Bio-Nano-Ştiinţe din UBB.

„Noi asigurăm acea interfaţă, acea «prietenie» între implant şi corp. Punem peste implantul din titan se depun alte materiale biocompatibile şi bioactive pentru ca organismul uman să nu respingă implantul“, explică profesorul Simon Şimon de la institutul amintit.

După acest proces urmează testele care sunt făcute de către specialişti de la Institutul Oncologic din Cluj.

Implant de os zigomat fabricat de cercetătorii clujeni. Osul zigomat este osul de sus ochi FOTO: Remus Florescu

„Aceste implanturi sunt o reuşită a Clujului prin faptul că mai multe instituţii şi structuri de cercetare din Cluj-Napoca au lucrat împreună“, încheie Şimon.

Altă invenţie 100% din Cluj: sângele artificial

O echipă de cercetători de la UBB anunţau, în octombrie 2013, o descoperire revoluţionară pentru lumea medicală: o soluţie de sânge artificial unică în lume, o soluţie care poate înlocui sângele uman. Şeful echipei de cercetători, conf. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, spunea că produsul dezvoltat nu ar trebui să rămână în organism mai mult de două zile, nefiind un înlocuitor permanent al sângelui.

Mia puteţi citi:

FOTO Tratarea cancerului cu particule de aur, soluţie testată la Cluj prin metoda „Frankenstein”.  Experimentele se fac pe organe extirpate

„Daily Mail“, despre invenţia de Nobel a clujenilor: „Sângele artificial, care va putea fi folosit pe oameni, fără efecte secundare, a fost creat în România“

VIDEO Sânge artificial fabricat la Cluj: invenţie de premiu Nobel, şanse slabe de finanţare

Sângele artificial creat la Cluj, pe masa lui Barrosso. Traian Băsescu: „Voi solicita finanţare europeană pentru proiectul Cluj Innovation City“

Cum a ratat un român premiul Nobel? Povestea lui Gheorghe Benga

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie