VIDEO Noi elemente în cazul poliţistului anchetat pentru că l-a oprit în trafic pe un şef al Poliţiei Cluj. A apărut înregistrarea care surprinde incidentul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul Sergiu Todea l-a oprit pe comisarul-şef Cristian Pintea, prim-adjunctul şefului Poliţiei Cluj, care nu a acordat prioritate unui pieton angajat pe trecea de pietoni. Pintea a scăpat de amendă după ce a apelat la alt poliţist, iar Todea a fost trimis la comisia de disciplină. Zilele acestea a apărut înregistrarea video care surprinde incidentul în trafic.

Agentul Sergiu Todea îl oprea, în 2011, în trafic pe adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, comisarul şef Cristian Pintea, care nu acordase prioritate unui pieton ce traversa regulamentar pe zebră, relata evz.ro.

Un poliţist de la Poliţia Rutieră a fost chemat la locul incidentului şi l-a scos basma curată pe Pintea, în timp ce agentul Todea a fost pus să scrie rapoarte. În plus, Todea a susţinut că Pintea a făcut presiuni şi i-a sunat chiar şi pe şefii IPJ Cluj pentru a scapă de amendă. Comisiarul şef a scăpat de amendă, iar agentul Todea a fost deferit unei comisii de disciplină, fiind acuzat ca a avut un comportament nepotrivit în societate. Cazul petrecut în 2011 a fost readus în atenţia publică de apariţia pe evz.ro a înregistrării de pe maşina poliţiei, din care rezultă că Pintea într-adevăr nu a acordat prioritate pietonului şi ar fi meritat să fie amendat.

Poliţist umilit şi trimis la psiholog de un şef din Poliţia Cluj, pentru că l-a oprit în trafic

Poliţia Cluj, drept la replică

Biroul de presă al Poliţiei Cluj a trimis un drept la replică „în urma articolele apărute în mass-media locală cu titlul „Un poliţist de la Rutieră şi-a oprit şeful în trafic. A fost trimis la psiholog” apărut astăzi, 25 ianuarie a.c., care conţin o serie de afirmaţii neadevărate şi neverificate pe care le apreciem ca fiind de natură să prejudicieze imaginea publică a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.“

 
S
ancţionat cu mustrare scrisă, Todea a apelat la Justiţie 

„În acest sens, pentru corecta informare a opiniei publice facem următoarele precizări:

În cursul anului 2010 a fost declanşată cercetarea prealabilă faţă de acesta în cazul a două abateri disciplinare. Cu ocazia desfăşurării unei acţiuni poliţieneşti, s-a stabilit  faptul că a manifestat un comportament neadecvat prin limbaj şi tonalitate faţă de un ofiţer superior. La terminarea cercetării prealabile s-a stabilit că agentul principal de poliţie se face vinovat de comportament necorespunzător în serviciu, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţiştului sau prestigiului instituţiei.

La terminarea celei de-a doua cercetări prealabile s-a stabilit că  agentul principal de poliţie se face vinovat de neglijenţă manifestată  în îndeplinirea dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici.

Poliţistul, în timp ce conducea o autospecializată, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a pătruns într-o intersecţia semaforizată din Cluj-Napoca, pe culoarea roşie a semaforului electric, intrând în coliziune cu un autobuz care circula regulamentar. În urma coliziunii a rezultat avarierea autospecialei, pagubele create fiind de 2.500 lei.

În ambele cercetări prealabile, şeful inspectoratului a dispus sancţionarea poliţistului cu mustrare scrisă, sancţiuni contestate de poliţist şi menţinute de inspectorul general al Poliţiei Române.  Poliţistul a solicitat Tribunalului Cluj anularea dispoziţiilor de sancţionare, dosarul fiind în curs de soluţionare“, se arată în comunicatul poliţiei. 


Trimis la psiholog?

Evenimentul zilei mai relatează că poliţistul a fost trimis la psiholog în urma incidentului. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei a susţinut că nu poate confirma sau infirma acest gen de informaţii personale despre angajaţii PPJ.

În dreptul la replică se mai arată, însă că agentul Sergiu Todea ar este cercetat din cursul lunii noiembrie 2011„datorită faptului că acesta din urmă nu a informat structura de resurse umane a unităţii din care face parte despre dobândirea calităţii procesuale de învinuit sau inculpat, precum şi despre măsurile procesuale penale dispuse ori hotărârile  penale pronunţate împotriva sa, acţionând contrar prevederilor articolului 42 lit.e din Legea 360/2003.Menţionăm faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în cazul comiterii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, persoana vătămată fiind soţia poliţistului“.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate