VIDEO Directorul artistic al TIFF, despre cel mai controversat film românesc, care va fi difuzat în cadrul festivalului: „Există sex, dar are o candoare deosebită“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmul care a câştigat marele premiu la Festivalul de la Berlin – „Touch me not” va fi difuzat în premieră naţională la TIFF. Directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, a criticat „comentariile absolut aberante” făcute de în presa română şi a vorbit despre pelicula Adinei Pintilie ca despre un „film esenţial şi unic în peisajul filmului românesc”.

Directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov, a vorbit la conferinţa de presă de lansare a celei de-a 17-a ediţii a festivalului, care începe în 24 mai, despre peliculele care nu trebuie ratate. Una dintre acestea este „Touch m enot”, regizat de Adina Pintilie, marele câştigător al Festivalului de la Berlin.

„Este un film care a creat controverse, foarte mulţi care n-au văzut filmul s-au trezit vorbind, pentru că suntem în România oamenii obişnuiesc să vorbească neîntrebaţi. Filmul va fi difuzat în premieră naţională şi sunt sigur că abia la Cluj vor apărea controversele justificate în legătură cu acest film”, a explicat Chirilov.

Acesta a mai spus că „Touch me not” „este un film esenţial şi unic în peisajul filmului românesc”, un film care a pornit de la „o idee extraordinară şi care are un subiect foarte temerar, e un film fără plasă de siguranţă, e un film care va separa publicul, mulţi îl vor iubi şi mulţi îl vor urî”. 

Directorul artistic al TIFF vorbeşte despre controversatul film „Touch me not”

„Există nudităţi şi ce s-a scris”

Chirilov a fost întrebat la ce trebuie să se aştepte publicul de TIFF de la acest film: 

„E un film pe care l-am văzut înainte de Festivalul de la Berlin, Adina ne-a organizat o proiecţie; l-am invitat în competiţie la Cluj înainte să ştiu ce va fi premiat la Berlin. Am fost fericit de cele două premii obţinute la Berlin. 

Cred că oamenii care merg la cinema sau la un festival de film trebuie să aibă mintea deschisă, să nu se ducă cu prejudecăţi. Am citit toate comentariile absolut aberante publicate în presa română de oameni care nu au văzut filmul şi s-au trezit că vorbesc neîntrebaţi. Au fost aduse injurii de care mie personal îmi e ruşine.

E un film ce va diviza publicul, nu e un film făcut să întrunească unanimităţi, nu cred că acesta este rolul cinematografiei de calitate. El trebuie să stârnească dezbateri.

 Este un film temerar, uitându-ne la el ne face să ne uităm la noi. Este o autoexplorare poate întunecată, o ciocnire cumva cu faţa noastră întunecată. Deşi filmul pare controversat pentru că există nudităţi, există ce s-a scris ejaculări, penisuri, sex, futaiuri, mai ştiu eu ce, dar o să aveţi avea surpriza – cei care sunteţi obişnuiţi cu şocul filmelor de la TIFF, de a nu găsi la capătul zilei un film atât de şocant pe cât vă aşteptaţi”, a susţinut Chirilog. 

„Film de o puritate extraordinară”  

„Personal cred că marea reuşită a acestui film este că deşi pare un film şocant, e atins de o candoare şi emoţie absolut extraordinare. E un film cumva care atinge o puritate incredibilă cu atât mai neşteaptată  cu cât filmul a avut parte de toate aceste controverse.

Sigur, există pasaje, nudităţi, incursiuni în zona întunecată de bondaje din scena underground berlineză, există toate aceste explorări de care Adina a fost foarte interesată, dar filmul în concluziile lui este de o puritate şi de o candoare extraordinare”, a concluzionat Chirilov. 

Citeşte şi 

Cele mai spectaculoase concerte şi cine-concerte la TIFF 2018. De unde vă puteţi lua bilete

Invitaţi speciali şi cinema interactiv la TIFF 2018. Profesioniştii din industria filmului se întâlnesc cu experţii din domeniul tehnologiei la infiniTIFF

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco