VIDEO Cele mai periculoase căi ferate din lume. Locurile stranii pe unde este greu de crezut că poate trece trenul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şine care trec prin mijlocul unei pieţe din capitala Tailandei, la câţiva centimetri de comercianţi, peste coşurile cu legume, sau deasupra unor plantaţii de tutun din Argentina ori prin păduri tropicale din Australia sunt câteva exemple date de internauţi în intenţia lor de a oferi clasamente cu cele mai periculoase căi ferate din lume.

Din topurile alcătuite de internauţi pe Youtube nu lipsesc trenurile din India, de a cărei siguranţă te întrebi când le vezi şi unde călătorii îşi găsesc locuri până şi pe locomotivă. La fel stau lucrurile în Nepal şi Bangladesh.

Câteva dintre drumurile pe şine din lume catalogate drept periculoase şi pentru parcurgerea cărora se cere un stomac puternic. Imaginile cu aceste trenuri vorbesc de la sine.

1. Calea ferată a morţii din Thailanda – construită în junglă cu sacrificiul a zeci de mii de oameni printre care şi prizonieri de război. Cei care au făcut acest drum mărturisesc că traseul le dă o senzaţie stranie, scrie feroviarul.ro.

În apropiere de Bangkok trenul îşi face loc printre tarabe şi trecători

2. Trenul norilor din Argentina – e un tren turistic ce trece deasupra plantaţiilor de tutun.

3. Calea ferată GeorgeTown Loop din Munţii Stâncoşi din statul american Colorado – folosită în scopuri turistice; a fost construită pentru industria minieră la sfârşitul secolului XIX-lea.

4. Trenul ce trece prin Yukon, Alaska – cale ferată construită în timpul goanei după aur. Are circa 914 metri înălţime şi se întinde pe 32 de kilometri. E un traseu destul de abrupt.

5. Calea ferată din Kuranda Scenic, din Australia – un traseu spectaculos prin inima junglei tropicale.

Imagini cu cele mai periculoase căi ferate din lume:

Mai puteţi citi:

Mărturia unui fost jihadist: „Am confundat adevăratul Jihad“

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie