Veştile bune vin în campanie electorală: lucrările la Autostrada Sebeş-Turda încep până la sfârşitul lui noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la autostradă încep în la finalul lui noiembrie. FOTO: Arhivă

Lucrările de execuţie la Autostrada Sebeş-Turda vor începe până la sfârşitul lunii noiembrie, în prezent lucrându-se la realizarea drumurilor tehnice şi la descărcările arheologice, afirmă şeful DRDP Cluj, Eugen Cecan, iar autostrada urmează să fie dată în folosinţă cel mai devreme în decembrie 2015.

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, Eugen Cecan, a declarat, miercuri, în cadrul unei vizite de lucru pe şantierul Autostrăzii Sebeş-Turda, că se va lucra la acest proiect şi în lunile decembrie şi ianuarie în cazul în care condiţiile meteo vor permite, informează Mediafax. 

„În momentul de faţă, au fost rezolvate toate problemele juridice, adică instanţa s-a pronunţat asupra contestaţiilor care au fost făcute după câştigarea licitaţiilor pentru tronsoanele unu şi doi ale Autostrăzii Sebeş-Turda, suntem pe ultima sută de metri cu realizarea drumurilor tehnice, descărcările arheologice nu ne-au făcut probleme, undeva până la sfârşitul lunii noiembrie vom începe lucrările de execuţie. Vom lucra, dacă vremea ne va permite, şi în decembrie şi în ianuarie, dacă nu va fi foarte frig“, a spus Cecan.

Termen de finalizare

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a afirmat, la rândul său, că autostrada va fi finalizată înainte de termenul limită. „Am vorbit cu reprezentanţii firmelor care construiesc, lucrările sunt în grafic, astfel că această autostradă va fi gata mai devreme de termenul limită, care este martie 2016. Aşa că acei 70 de kilometri de autostradă cuprinşi între Sebeş şi Turda, care vor face legătura cu Coridorul IV, vor fi circulabili cel mai devreme în decembrie 2015 sau cel mai târziu în martie 2016“, a declarat Vuşcan, aflat, de asemenea, pe şantierul autostrăzii.

Autostradă de 400 de milioane de euro

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime de 70 de kilometri, fiind împărţită în patru tronsoane: tronsonul 1 - 17 kilometri, tronsonul 2 - 17,3 kilometri, tronsonul 3 - 12,45 kilometri, tronsonul 4 - 16, 3 kilometri. Ea este construită cu fonduri europene, în proporţie de 85 la sută, şi fonduri guvernamentale, în proporţie de 15 la sută. Costul întregului proiect se ridică la aproximativ 400 de milioane de euro, 100 de milioane de euro pentru fiecare tronson.

Citeşte şi

A început campania electorală: se reiau lucrările la Autostrada Transilvania

Sectorul Gilău-Mihăieşti al Autostrăzii Transilvania are certificat de urbanism

Comarnic-Braşov este cea mai scumpă autostradă din România şi printre cele mai scumpe din Europa

FOTO VIDEO Şova, la inaugurarea celei mai scumpe centuri ocolitoare din ţară: „Am deschis centura, urmează ancheta“

O tânără de 23 de ani, reprezentanta statului în Adunarea Acţionarilor a CNADNR

Cine e folclorista care conduce Anticorupţia lui Liviu Dragnea

Centura Vâlcele-Apahida va scoate 14.000 de maşini din oraş

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată