Veşti bune de la organizatorii Untold. „Peste 35 milioane Euro rămân în Cluj-Napoca, în urma festivalului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tineri din peste 100 de ţări au venit şi în acest an la Untold. FOTO Untold

Untold, cel mai mare festival din Europa de Est, a generat sume importante de bani şi pentru comunitatea locală. Astfel, Clujul s-a ales cu peste 35 de milioane după Untold, bani cheltuiţi de zecile de mii de turişti veniţi din întreaga lume, spun organizatorii.

Din cei peste 265.000 de participanţi, cât au fost în acest an în toate cele 4 zile, unii dintre ei mai pot fi văzuţi încă pe străzile oraşului Cluj-Napoca. Organizatorii estimează că din totalul participanţilor, 25% sunt din judeţul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Şi anul acesta, au fost prezenţi participanţi din peste 100 de ţări ca Germania, Franţa, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel şi SUA până la ţări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia.

Fiecare festivalier a cheluit cel puţin 175 de euro

La o primă estimare, din cei peste 265.000 de participanţi, cei 200.000 veniţi din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puţin 175 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee, etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeană de peste 35 milioane euro. Aceşti bani se vor regăsi apoi în impozite şi taxe locale, dar şi în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turişti prezenţi, punându-şi apartamentele sau casele la închiriat.

Bineînţeles Cluj-Napoca şi România au câştigat mult mai mult la capitolul imagine. Se scrie din nou şi se „vorbeşte la superlativ în toată lumea, iar toţi participanţii străini intervievaţi declară că se bucură că au reuşit să ajungă la singurul festival mare din Europa care s-a întâmplat în acest an”, informează organizatorii festivalului. Tot ei anunţă că investiţii de 1,3 milioane milioane de lei în inima oraşului Cluj-Napoca

Organizatorii Untold înlocuiesc în totalitate gazonul de pe Cluj Arena

Atenţia organizatorilor UNTOLD asupra comunităţii, dar şi a investiţiilor în oraş continuă şi după festival. Ca în fiecare an, organizatorii au pus rapid în practică un plan de acţiuni, menit să pună în valoare zona din centrul oraşului unde îşi desfăşoară activitatea festivalul. Astfel, organizatorii fac o investiţie de 1,3 milioane RON în amenajarea spaţiilor folosite în timpul festivalului. În Parcul Central aceste lucrări constau în schimbarea unor porţiuni de gazon, supraînsămânţare, recondiţionare alei, podeţe, rigole, bănci, toaletare vegetaţie şi până la amenajări peisagistice. Şi pe Cluj Arena, organizatorii UNTOLD derulează lucrări ample pentru înlocuirea întregului gazon, precum şi a substraturilor care îl susţin.

La nivel naţional, sunt deja renumite campaniile BAC de 10, prin care toţi cei care iau nota 10 la Bac, participă gratuit la UNTOLD, dar şi campania BLOOD NETWORK. În acest an, campania de donare de sânge, a fost prezentă în toate centrele de transfuzie din ţară, precum şi în 11 din cele mai mari oraşe din ţară, prin caravana mobilă. Rezultatele din acest an au fost extraordinare, sângele donat salvând sau urmând să salveze peste 7000 de vieţi.

Cea de-a şasea ediţie a festivalului UNTOLD a avut loc în perioada 9-12 septembrie 2021 şi a adus peste 200 de artişti, dintre care cei mai aşteptaţi au fost David Guetta, Martin Garrix, DJ Snake, Steve Aoki, Afrojack, Tyga şi The Script. Bugetul festivalului a depăşit în 2021 suma de 16 milioane de EUR. Fanii festivalului se pot înregistra deja pe untold.com, pentru a fi primii care vor putea cumpăra abonamente.

Vă mai recomandăm şi:

Mesajul dur al unui bucureştean care a comparat Untold cu Saga şi pe Boc cu Nicuşor Dan. „Nu e posibil să iei aşa decizii stupide şi să dai un oraş peste cap”

Armata e cu Untold! Cum arată standul MApN la cel mai mare festival din estul Europei VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”