UPDATE Un TIR a lovit patru maşini la intrare în Turda. Şase persoane au fost rănite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei ambulanţe au plecat spre Turda  FOTO: Adevărul

Pompierii clujeni intervin la un accident rutier care a avut loc, vineri seară. în localitatea Turda. Aceştia au anunţat că sunt şase maşini implicate în accident şi că se intervine cu o autospecială de descarcerare şi cu trei ambulanţe. Şase persoane au fost rănite în urma impactului.

UPDATE 18.44 Purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Gina Pop, spune că accidentul s-a produs pe DN1 E 60, la intrarea în Turda. Un tir care venea de la Cluj şi mergea spre Turda a lovit 4 maşini, dintre care 3 erau parcate, iar a patra era în mişcare.

Din urma impactului au fost rănite trei persoane care au fost transportate la spitalul din Turda.

Victimele sunt conştiente şi se poate vorbi cu ele.

Martorii spun că tirul ar fi avut probleme de natură tehnică, însă acestea vor fi confirmate după efectuarea unei expertiz.

Un accident rutier s-a petrecut în urmă cu puţin timp în oraşul clujean Turda. Pompierii au anunţat că sunt 6 victime. La faţa locului s-au deplasat trei ambulanţe.

Mai puteţi citi:

Scrisoarea unei clujence către toţi participanţii din trafic: „Până când veţi mai continua să nu vă pese de vieţile celor din trafic?“

Accidentele de săptămâna trecută scot motocicliştii clujeni în stradă

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană