UPDATE Două şcoli din judeţul Cluj nu au făcut cursuri azi. O defecţiune la sistemul de încălzire în Corneşti suspendă orele mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj anunţă că luni, 9 ianuarie, şcolile din comunele Mărişel şi Măguri Răcătău sunt închise.

UPDATE 16.49 Conducerea IŞJ Cluj a anunţat, luni după-amiaza, că mâine, 10 ianuarie, se vor deschide cele două şcoli închise azi în comunele Mărişel şi Măguri Răcătău, dar şi că defecţiunile apărute la sistemul de încălzire la Grădiniţa Jucu de Mijloc au fost remediate, iar mâine elevii sunt aşteptaţi la grădiniţă.

În cazul Şcolii Gimnaziale din Luna se lucrează încă pentru remediere, prin urmare vor fi suspendate şi mâine cursurile pentru elevii din nivelul preşcolar, respectiv clasele de la nivelul pregătitoare până la clasa a III-a.

În plus, o altă defecţiune a fost sesizată azi la Şcoala Gimnazială Corneşti, unde mâine, 10 ianuarie, vor fi suspendate cursurile.


 Reprezentanţii IŞJ Cluj anunţă că luni şi marţi, 9 şi 10 ianuarie, sunt închise parţial alte două unităţi de învăţământ din judeţ din pricina unor defecţiuni la sistemul de încălzire. Este vorba de grădiniţa din Jucu de Mijloc şi şcoala din Luna. La Luna este afectat parterul clădirii, unde învaţă elevii din nivelul preşcolar şi clasele de la nivelul pregătitoare până la clasa a III-a.

Mai puteţi citi:

Şapte drumuri din judeţul Galaţi sunt în continuare închise din cauza zăpezii viscolite. Două localităţi, fără curent

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert