Unica armă a României contra scumpirii energiei. Avertismentul unui expert de talie mondială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expert de talie mondială în domeniul energiei, românul Ionuț Purica atenționează că România trebuie să ia măsuri urgente pentru a ține sub control prețurile la energie. Acesta arată că alte state din UE deja iau măsuri radicale din cauza turbulențelor grave produse Rusia în piață.

Electricitatea s-a scumpit odată ce gazele naturale s-au scumpit chiar și cu 700%. FOTO Shutterstock

Tot mai mulți experți în domeniul energiei atenționează că sfârșitul anului 2022 și începutul lui 2023 vor marca o criză energetică fără precedent, peste crizele din anii '70 și '80. Iar criza energetică, împreună cu presiunile inflaționiste în creștere, ar putea duce la un adevărat uragan economic, e avertismentul unui expert celebru, nimeni altul decât Jamie Dimon,  CEO-ul JPMorgan. Dacă în unele țări prețul gazelor a crescut chiar și cu peste 700%, în decurs de numai un an, fapt care a atras prețurile într-o spirală scăpată de sub orice control, statele producătoare de gaz, printre care și România, ar avea totuși unele soluții.

„Adevărul” a vorbit cu expertul în energie Ionuț Purica, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR), membru al Grupului Consultativ pentru Energie din cadrul Comisiei Europene și membru al grupului de studiu al scenariilor de energie pentru anii 2050-2060 din cadrul Consiliului Mondial al Energiei. Totodată, Purica a fost ani buni manager de proiecte în Banca Mondială și la alte organizații importante la nivel mondial, fiind unul dintre „numele grele” în domeniu la nivel mondial.

Piața energiei, o jucătrie în mâna Rusiei contra UE

În opinia lui Ionuț Purica, în România nu se mai poate vorbi de o piață care să reglementeze prețurile la energie într-un mod corect, astfel că sunt necesare măsuri de urgență. Asta cu atât mai mult cu cât, spune el, Rusia este în avantaj și lovește în economiile europene tocmai prin „arma” gazelor. În plus, unica armă a României contra scumpirii energiei nu este încă folosită.

„Contextul este următorul: suntem în război economic cu Federația Rusă. Toată Uniunea Europeană este, la fel America, și Canada, și alții. În al doilea rând, în contextul respectiv, noțiunea corectă de piață - care balansează dorința de profit normală cu concurența, prima crescând prețurile, a doua scăzând prețurile astfel încât să nu fugă clienții, deci consumul - nu mai există. Piața este, dacă vreți mai mult decât atât, folosită împotriva economiilor respective. De ce nu mai există? Pentru că nu există competiție. Mai mult decât atât, piața de gaz și prin asta, și piața de energie electrică din țările mari din Uniunea Europeană este controlată de cum vrea Rusia să dea sau să nu dea gaze. Ori în condițiile astea este foarte clar că ne găsim într-un moment în care trebuie luate măsuri ferme și aplicate imediat soluții”, subliniază expertul.

Singura soluție: reglementarea prețurilor pe tot fluxul de energie

Spre deosebire de alte țări, România are resurse și ar putea să compenseze lipsa gazelor din Rusia. Nu o face, însă, din motive de neînțeles, susține expertul. Ionuț Purica spune că indiferent cum vor evolua lucrurile, România e obligată să ia cât mai curând măsuri specifice unei perioade de război și să treacă la reglementarea prețurilor, pentru a-și proteja populația și industria de impactul nimicitor al creșterii continue a prețurilor. Aceasta e practic, în acest moment, unica armă a României contra scumpirii energiei.

„Trăim în secolul 21. Războaiele nu mai sunt cu bombardiere care vin ca în ‘43 să îți bombardeze rafinăriile de la Ploiești. Sunt situații în care apar condițiile de așa natură încât piața să acționeze împotriva economiei însăși, după cum se vede în aceasta perioadă. Ajungem să creștem prețul energiei de șase ori față de situația de acum 3-4 ani. Când aud: au crescut prețurile la energie, parcă aud buletinul meteorologic. A venit ploaia și au inundat râurile. Întrebarea e cine sunt cei care au crescut prețurile. Că sunt niște persoane, niște oameni care au crescut prețurile”, punctează Purica.

Expertul în energie Ionuț Purica FOTO Arhiva personală

În această situație, singura soluție este, spune Ionuț Purica, reglementarea prețurilor pe tot fluxul de energie, de la combustibili până la producție, transport, distribuție, furnizare, consumator.

„Fac o paranteză - punerea de limite de preț la consumator cu subsidii în spate nu face decât să afecteze bugetul fără să se ajungă în situația să pună o economie normală în funcționare efectivă. Pentru că în felul asta creăm inflație, creăm deficit bugetar, creăm prețuri care cresc în economie prin intermediul energiei, care e o materie capilară în economie, toată lumea consumă energie. Dacă crește prețul energiei, cresc și celelalte prețuri automat”, adaugă el.

Reglementarea nu ar însemna, susține expertul, suspendarea automată a pieței, ci doar corectarea ei într-un moment în care lucrurile au luat-o deja razna.

„În condițiile date, este foarte clar că va trebui să luăm niște măsuri de situație de război. În care să reglementăm prețurile la energie, mai ales că România are resursele ei, are al doilea cel mai sigur sistem de generare de energie electrică, având un portofoliu foarte variat, dar și cărbune, și nuclear, și hidrocarburi și eolian, și hidro și așa mai departe. În condițiile astea nu înseamnă să renunțăm la piața de energie. Dar înseamnă să luăm măsuri acum, imediat, de reglementare astfel încât să nu fie afectat restul economiei. Pentru că degeaba câștigăm din energie dacă restul economiei este praf, se închid întreprinderi, scade puterea de cumpărare și avem șomaj, scădere de producție, creșteri de preturi, care afectează bugetul”, e soluția lui Purica.

El dă ca exemplu situația din anul 2019, când deși prețurile erau de câteva ori mai mici, companiile producătoare de energie au raportat profituri generoase.

„Va trebui să avem o viziune integrată. De exemplu, în 2019, la prețurile de atunci, nu s-a plâns nicio companie din energie că n-a făcut profit, iar atunci ne lăudam că economia a crescut cu 7,6-8%, într-o inflație care era de 2-3% și un deficit bugetar de vreo 4% din PIB. Or, în condițiile astea, nu poți să spui că a crescut PIB-ul sănătos cu 6% când tu ai inflație de 15% și deficit bugetar de 7%”, afirmă expertul.

Modelul spaniol

România s-ar putea decupla pentru o perioadă de la piața europeană, urmând exemplul deja patentat de Spania. De altfel, spune el, chiar și Franța are în vedere o măsură asemănătoare, iar alte țări europene iau în calcule tot mai mult același lucru. Astfel, România nu ar mai fi influențată de prețurile uriașe impuse de ruși pe piața europeană și ar utiliza cu succes unica armă contra scumpirii energiei.

„Haideți să apelăm la o metaforă. Aveți mâncare în frigider, dar vine cineva și vă spune: a crescut prețul mâncării în Germania sau nu contează unde, mai dă-mi bani pe mâncarea pe care o ai tu în frigider. Asta se întâmplă: a crescut prețul gazului, bineînțeles manipulat de Gazprom, adică de ruși în Germania. Dar România are gaze, are resursele sale. Aveți gazul vostru? Mai dați-ne bani în plus pe gazul vostru. Culmea este că dăm”, e metafora lui Purica.

Creșterea prețurilor are o singură câștigătoare: Rusia

Situația s-ar putea deteriora și mai mult în următoarele luni, dacă nu se iau măsuri în ceasul al 12-lea. Iar singura câștigătoare ar fi Rusia, care ar profita de dezastrul economic din UE și de mișcările sociale cauzate de acesta.

„Ajutăm oare Federația Rusă dinăuntru? Până la urmă, orice slăbire a capacității guvernului ar favoriza Rusia. Dar slăbirea economiei ce ar favoriza sau pe cine ar favoriza? Tot Rusia, evident. Am avea lume în stradă, mai vrem un decembrie 89? Că tot de la căldură, foamete și de la energie s-a pornit și atunci”, a conchis Purica.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică