Un pod din centrul Clujului a fost deschis la circa un an de la începerea lucrărilor. Constructorul a stat sub pod la trecerea primelor maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Momomentul inaugurării noului Pod Traian, cu o întârziere de 4 luni, a fost marcat într-un mod inedit: constructorul a stat sub pod la trecerea primelor maşini. Podul a fost realizat de SC Diferit SRL şi a costat 6,5 milioane de lei. Dacă cel mai lung pod din lume s-ar fi realizat în ritmul celui de la Cluj-Napoca ar fi fost finalizat în 1.229 de ani.

Începând de astăzi, 30 iunie 2017, circulaţia pe Podul Traian este redeschisă pentru pietoni, şoferi şi biciclişti. 

Circulaţia mijloacelor de transport în comun va fi reluată pe rutele ce traversează podul începând de sâmbătă (gasiţi în cele ce urmează informaţii detaliate comunicate de Compania de Transport Public) .

Podul vechi a fost demolat complet şi a fost construit un nou pod nou, cu următoarele caracteristici:

• noul pod Traian are aceeaşi lungime, de 31,85 m; lăţimea a crescut de la 12,40 m la 25 m;

• 4 benzi de circulaţie (de 3,5m lăţime), 2 piste biciclişti (1,6 m lăţime), 2 trotuare (cu lăţime variabilă 2,25 – 3,5 m);

• suprastructură alcătuită din 11 grinzi prefabricate, cu înălţimea de 1,82 m;

• hidroizolaţia utilizată este o soluţie nouă, inovatoare, cu termen de garanţie de 20 ani, care asigură un grad de protecţie ridicat în condiţii de diferenţe de temperaturi mari (iarnă-vară);

• iluminat arhitectural modern;

• pavajul de pe zona pietonală respectă ambientul realizat în zona centrala, respectiv Piaţa Unirii şi trama stradală recent inaugurate, iar parapeţii au un design deosebit.

Lucrările au fost realizate de firma SC DIFERIT SRL, iar valoarea contractului încheiat este de 6,5 milioane de lei + TVA.

Scurt istoric Podul Traian 1922 - 1932

Podul vechi, construit în anii '20-'30, avea lungimea de 31,85 m, carosabilul pe pod avea lăţimea de 12,40 m, ceea ce corespundea pentru 3,5 benzi de circulaţie, însă în practică circulaţia s-a desfăşurat pe patru benzi.

Istoria podului 

Câteva informaţii despre istoria podului, conform profesorului Vladimir-Alexandru Bogosavlievici de la Colegiul Naţional "George Bariţiu":

- pentru realizarea podului a fost gândit un concurs de proiecte, cu termen de predare în 20 martie 1922, fiind implicată şi Primăria municipiului Cluj-Napoca, la fel ca acum;

- au fost 7 proiecte în total, fiecare având un motto/denumire sugestiv(ă); a câştigat proiectul cu motto-ul "Decebal"*;

- proiectul a fost realizat de inginerii Edmund Sebestyen (nume maghiar se citeste: Şebeşten) si Eduard Meisel (evrei amandoi); reprezentau firma Atlas SA din Cluj-Napoca

- podul era cu arc simplu, fara nervuri, latimea arcului avand 17 m si trotuarele pe console de 1,80 m;

- lucrarile de executie a podului au inceput in anul 1928, iar in urma unei licitatii contractul a fost atribuit societatii Inginer Tiberiu Eremia din Bucuresti pentru 6.618.440 lei (in acea perioada valoarea leului romanesc era echivalenta cu cea a francului);

*Firma care a castigat licitatia (Ing. Tiberiu Eremia) au facut si Catedrala Ortodoxa din Cluj-Napoca

- în anul 1930 s-a asfaltat podul (firma Bitumen din Oradea);

- în primăvara anului 1931 au început lucrările pentru parapetul podului, podul fiind dat în folosinţă în toamna anului 1931, ultimele lucrări fiind cele pentru iluminat public în ianuarie 1932.

Circulaţia mijloacelor de transport în comun 

Circulaţia mijloacelor de transport în comun pe Podul Traian se reia de sâmbătă

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA anunţă reluarea circulaţiei mijloacelor de transport în comun pe Podul Traian, începând din 1 iulie 2017.

Astfel, următoarele linii vor reveni la traseele de bază:

- troleibuze: 3, 4 şi 5;

- autobuze: 9, 22 (microbuze), 23, 23L, 26, 26L, 28, 28B, 32B, 36B, 36L, 41, 50, 50L, 52

Linia 1 va reveni la traseul de bază după finalizarea primei etape a lucrărilor de pe latura nordică a Pieţei Unirii.

Linia 35 va avea traseul, la mers spre P-ţa Gării, din Piaţa A. Iancu – 21 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand – Horea – P-ţa Gării, cu staţii suplimentare la Sora şi Central. La întoarcere va reveni la traseul de bază, pe str. Burebista – I. Coroian – Traian – Piaţa M. Viteazul .

Staţia Central (pe str. Regele Ferdinand, spre Piaţa Gării) va rămâne definitivă pentru liniile 3, 4, 5 (troleibuze), respectiv 9, 19, 22, 29, 32B, 35, 42 (autobuze).

Staţia Cuza Vodă (între str. David Ferenc şi Cuza Vodă) va rămâne în funcţiune, urmând să deservească liniile 19, 29, 42.

Comparaţie

Cel mai mare pod din lume se află în China, în golful Jiaozhou, şi are o lungime de 41,58 kilometri în total şi leagă oraşul Qingdao de suburbia Huangdao. Podul are 33 de metri lăţime a fost construit în doar patru ani şi este susţinut de nu mai puţin de 5.200 de piloni, iar la construcţia lui au lucrat peste 10.000 de oameni care au folosit 450.000 de tone de oţel şi aproape 2.300.000 de metri cubi de beton. Din lungimea totală a podului, 25,9 kilometri sunt construiţi doar peste apă.

Podul Traian care are 31 de metri, adică 0,031 kilometri şi  fost finalizat în 11 luni. Dacă cel mai mare pod din lume ar fi fost construit în ritmul cu care s-a refăcut podul din Cluj lucrările ar fi durat 1.229 de ani. 

Citeşte şi

Podul Traian va fi dat în folosinţă pe 1 iulie. CTP anunţă revenirea la traseele de bază

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!