Ultima iarnă a lui Ceauşescu: România între „Dezastrul roşu” şi presa obedientă. 10 fotografii-document din decembrie '89

„Un cetăţean român este, înainte de toate, un bărbat sau o femeie cu o şacoşă în mână. Obsesia cotidiană a românilor este să găsească ceva de mâncare sau de îmbrăcat”, astfel este descrisă viaţa românilor în celebrul documentar „Dezastrul roşu”, difuzat în 1989 în Europa. Presa românească prezintă însă, chiar şi în decembrie 1989, cu câteva zile înainte de Revoluţie, o realitate paralelă.

„Un cetăţean român este, înainte de toate, un bărbat sau o femeie cu o şacoşă în mână. Această definiţie nu este o caricatură. Românii îşi numesc plase PCCC, adică poate cade ceva din cer. Pentru toată lumea, tineri sau bătrâni, este o idee fixă, o obsesie cotidiană: să găsească ceva de mâncare sau de îmbrăcat. Orice aprovizionare provoacă imediat cozi impresionante” – această descriere foarte precisă a vieţii din România aparţine jurnalistului Belgian Josy Dubié, care a realizat cu puţin timp înainte de căderea comunismului documentarul „Dezastrul roşu”. 

Realizat în 1988, documentarul a fost difuzat în anul Revoluţiei 1989. Realitatea desprinsă din presa românească a acelor vremuri este total diferită. Am selectat pentru comparaţie 10 fotografii realizate în decembrie 1989 din arhiva celor două ziare locale din Cluj, Făclia şi Igazsag (Adevărul - n.r.). Acesta prezintă o realitate paralelă cu întruniri tovărăşeşti, şedinţe la fabrici, defilări cu ocazia sărbătorilor, panouri de perete. Nimic nu anticipa Revoluţia care avea să urmeze după câteva zile.  

O jumătate de kilogram de carne de persoană

Intervievată în documentarul  „Dezastrul roşu”, Ariadna, fiica Doinei Cornea, care a emigrat în Franţa din 1976, vorbeşte despre condiţiile de trai: „Pentru mine e şocant. Carnea, la fel ca faina, uleiul, pâinea, zahărul şi untul sunt raţionalizate. Fiecare persoană are dreptul la o jumătate de kilogram de carne pe lună. Şi când se găseşte, trebuie să stai la coadă o noapte întreagă ca să apuci carne a doua zi la ora 11 sau la prânz. Anul trecut, părinţii mei, care sunt bătrâni şi bolnavi şi nu pot sta la cozi, au trăit  mult timp doar cu paste şi ulei. E foamete azi în România”. 

Coadă la capete şi cozi de peşte

Un alt intervievat în interviu este Dan Alexe, refugiat român plecat în Belgia, explică realizatorului de ce măcelăriile sun goale: „Exportăm tot ce putem. Iarna trecută, s-a terminat carnea şi oamenii au sperat să mai găsească capete şi cozi de peşte. Se întâmpla în Iaşi, al doilea oraş unvieversitar din România. Un oraş cu 300.000 de locuitori. Au găsit doar oase toată iarna. Se vindeau 3-4 oase legate, oase pentru supă”. În documentar se vorbeşte şi despre celelbrele picioare de porc, singurele pe care le mai puteai găsi în măcelării. „Picioarele de porc se numesc patroţi, întrucât este singura parte din porc care rămâne în România”. 

Citeşte şi

Sărbătorile de Iarnă în comunism: fotografii din arhiva a două ziare de provincie