U-Mobitelco a înaintat un memoriu după meciul din semifinale cu BC Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana U-Mobitelco Cluj, învinsă, sâmbătă, cu scorul de 70-65, de BC Timişoara, a depus un memoriu către Federaţia Română de Baschet reclamând faptul că gruparea bănăţeană a înscris şase jucători străini pe foaia oficială de joc, ceea ce contravine regulamentelor în vigoare.

"Am înaintat memoriul, este vorba despre al şaselea jucător străin de la Timişoara, Markovici, care a stat pe bancă chiar dacă nu a fost în echipamentul de joc. Regulamentul spune clar că pe foaia de joc trebuie să fie cinci jucători străini", a declarat pentru Mediafax preşedintele U-Mobitelco, Mircea Cristescu.

Leontin De Maio, preşedintele BC Timişoara, a declarat că i se pare "o prostie" ceea ce s-a întâmplat: "Mi se pare o prostie şi chiar de prost gust. Contează ce a fost pe teren. Au fost şase jucători pe foaia oficială de joc, dar a fost şi o greşeală la masa oficială, pentru că asta trebuia să ne fie semnalată îniantea jocului".

Echipele de baschet masculin CSU Ploieşti şi BC Timişoara vor disputa finala Diviziei A, după ce au eliminat, sâmbătă, pe Gaz Metan Mediaş, respectiv campioana U-Mobitelco Cluj, cu scorul general 3-0.

La meciul disputat la Cluj, în prezenţa a aproximativ 2500 de spectatori, campioana U-Mobitelco nu a putut trece de formaţia BC Timişoara, scor 65-70 (32-37). Conduşi 39 de minute, ardelenii au reuşit revenirea, 63-62, dar n-au avut forţă în ultimul minut pentru a tranşa meciul, care i-ar mai fi ţinut în "viaţă" în semifinale.

După victorie, echipa BC Timişoara a părăsit oraşul, deşi a fost informată de observatrul meciului, Ion Olaru, despre situaţia creată, o decizie urmând să fie luată în aceaastă noapte.

Mai multe pentru tine:
Cât costă un sejur la munte în vacanța de toamnă. Ce includ ofertele și care sunt stațiunile din România pe care le preferă turiștii
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
De ce acte ai nevoie ca să votezi la alegerile din Republica Moldova dacă ești în străinătate
Povestea şocantă a unui accident de avion: Mi-am mâncat prietenii ca să supraviețuiesc
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”