“U” Cluj în insolvenţă: conturile au fost deblocate, clubul va încasa un milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Administratorul judiciar s-a întâlnit, zilele trecute, cu suporterii. FOTO: Adevărul

Administratorul  judiciar desemnat în urma aprobării procedurii de insolvenţă, Horea Ţiril, a reuşit, astăzi, să obţină deblocarea fondurilor poprite din cauza datoriilor acumulate. El a mai susţinut că zilele acestea vor intra banii de la Liga Profesionistă de Fotbal, circa un milion de euro, bani care vor rezolva criza de lichidităţi a clubului.

„Astăzi am reuşit să deblocăm conturile clubului. Aceasta înseamnă că peste câteva zile va intra circa un milion de euro de la Liga Profesionistă de Fotbal, bani care vor fi folosiţi pentru cheltuieli curente, salarii şi furnizori“, a declarat avocatul Horea Ţiril, administratorul judiciar al Universităţii. Acesta a mai precizat ca una dintre priorităţile pe teremen scurt este rezilierea unor contracte ale unor jucători. „Sunt jucători cu salarii de 7.000 de euro care nu jucau şi nici nu intenţioneze să joace care atârnă ca o piatră de moară asupra bugetului clubului. Până acum, rezilierea acestor contracte se făcea foarte greu, întrucât regulamentul ligii obligă clubul să plătească întreaga sumă din contract. În situaţia insolvenţei, putem rezilia fără probleme aceste contracte“, a susţinut Ţiril. El a mai spus că dacă se dovedeşte că transferurile unor jucători de la U Cluj la Petrolul s-a făcut în detrimentului clubului clujean nu va ezita să ceară anularea acestora.

„Mă ajută stafful clubului“

Administratorul judiciar susţine că va reuşi să managerieze clubul în ciuda faptului că nu are experienţă în fotbal. „Goluri nu ştiu să dau, dar mă voi descurca. Mă va ajuta şi staff-ul clubului. Pe de altă parte, am o experienţă de circa 300 de firme trecute în insolnveţă şi am un master în administrarea afacerilor. Nu e aşa mare teorie, trebuie să eficientiez clubul“, a mai precizat avocatul.

Se va juca pe Cluj Arena

Ţiril a mai susţinut că a ajuns la o înţelegere cu Consiliul Judeţean, urmând ca echipă să joace tot sezonul pe Cluj Arena. „Cei de la Consiliul Judeţean au fost îngrijoraţi în ceea ce priveşte capacitatea de a plăti chiria de acum încolo. Chiria a rămas aceeaşi. În ceea ce priveşte datoriile la chirie, de circa 600.000 de lei, acelea sunt îngheţate ca urmare a insolvenţei“, a mai spus avocatul. El a arătat că pe întreaga perioadă a procedurii, eventualii investitori pot prelua clubul fără probleme.

Efectele insolvenţei

Clubul de fotbal Universitatea Cluj a intrat în procedura insolvenţei, o sentinţă în acest sens fiind pronunţată în data de 06.02.2013 de către Tribunalul Specializat Cluj. “Prin sentinţa pronunţată, instanţa de judecată a dispus, printre altele, ridicarea dreptului de administrare a actualilor conducători ai clubului, numind totodată un administrator judiciar care va prelua aceste atribuţii de la data deschiderii procedurii insolvenţei. Acesta din urmă are obligaţia de a întocmi un raport cu privire la cauzele care au dus la apariţia stării de insolvenţă, precum şi aceea de a notifica creditorii clubului, pentru a-şi înregistra declaraţiile de creanţă în termen legal. Administratorul judiciar are posibilitatea de a solicita instanţei de judecată anularea unor transferuri de bunuri efectuate de către club – daca este cazul - , chiar şi cu trei ani înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, însă numai daca acestea au fost efectuate cu scopul de a frauda interesele creditorilor. Un alt demers ce poate fi îndeplinit de către administratorul judiciar desemnat în cauză este acela de a promova acţiuni împotriva persoanelor aflate la conducerea clubului de fotbal, urmând ca acestea să suporte o parte din datoriile acumulate, dacă din raportul privind cauzele apariţiei stării de insolvenţă ce urmează a fi efectuat în cauză va reieşi că incapacitatea de plată le este imputabilă”, au explicat pentru „Adevărul“ specialiştii de la cabinetul de avocatură Buduşan & Asociaţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Aspectul ”întunecat” din astrograma celor mai controversați criminali în serie. Toți aveau această caracteristică și energie joasă