Trei miniştri au predat şapte microbuze şcolare la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Rus a făcut glume la predarea microbuzelor. FOTO: Adevărul

Miniştrii Ioan Rus, Rovana Plumb şi Aurelia Cristea au înmânat cheile microbuzelor şcolare primarilor din şapte comune clujene, iar la finalul ceremoniei de predare-primire demnitarii au urcat în ultimul microbuz, care va ajunge în comuna Cătina, ca să îl testeze.

“Este foarte confortabil acest microbuz. Trebuie să avem grijă de copiii noştri, să îi transportăm în siguranţă”, a spus ministrul Muncii, Rovana Plumb, în timp ce se aşeza pe o banchetă din interiorul microbuzului. La rândul său, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat că livrarea microbuzelor destinate transportului elevilor din mediul rural este o măsură a Guvernului prin care îşi arată "preocuparea de a avea un popor inteligent şi sănătos". “Programul este în derulare, deci nu vom reuşi să dăm microbuze la toate şcolile din România care au nevoie. Este un program care se derulează, va fi şi în anii următori, unele se vor defecta, vor trebui reînnoite. De reţinut este preocuparea pentru a asigura condiţii de învăţare a copiilor noştri”, a spus Rus.

Rus face glume 

Întrebat de jurnalişti cum răspunde acuzaţiilor unor primari liberali, potrivit cărora a acordat microbuzele pe criterii politice, Rus a răspuns că majoritatea primarilor care au primit microbuze “sunt PD-şti şi liberali, deci acuză pe bună dreptate”, apoi a spus glumind: “Vedeţi că la domnul primar ungur i le-am dat cu probleme la partea de frânare”. Microbuzele şcolare au fost predate primarilor din comunele clujene Aghireşu, Călăţele, Cătina, Cojocna, Corneşti, Frata şi Panticeu

Citeşte şi 

FOTO Clujul, la „picioarele” lui Ioan Rus. Cum arată vila în care trăieşte cel mai influent politician clujean

Cine este Ioan Rus, viitorul ministru al Transporturilor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort