Tinerii cer retragerea proiectelor care modifică legea graţierii. „Pentru viitorul României e important şi cât de bine ne apărăm de abuzuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Consiliului Tineretului din România (CTR), Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliului Naţional al Elevilor (CNE) solicită retragerea actualelor proiecte de ordonanţă de urgenţă ale Guvernului referitoare la graţiere şi modificarea codurilor penale.

„Pentru viitorul României este important şi câţi bani dăm la educaţie şi cât de de bine ne apărăm de abuzuri, de furt din bani publici şi chiar şi de incompetenţă. Apreciem unele măsuri luate de actualul Guvern pentru tineri. Pe de altă parte, rămânem susţinători fermi ai legalităţii şi integrităţii în activitatea publică şi considerăm că o parte din măsurile propuse şi modalitatea prin care se doresc a fi adoptate sunt vădit contrare acestor principii. Proiectele de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului care vizează graţierea şi modificarea codurilor penale trebuie retrase imediat“, a transmis Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului Tineretului din România.

Reprezentanţii tinerilor susţin că adoptarea acestor propuneri în afara Parlamentului României, fără o dezbatere publică reală şi într-un mod care face imposibilă sau irelevantă pentru anumite categorii de persoane, creează suspiciunea că, pe lângă scopul declarat, actele urmăresc şi diverse interese private.

De aceea, tinerii spun că se opun oricăror măsuri care elimină din răspunderea funcţionarilor publici pentru fapte de corupţie. Ei îşi manifestă îngrijorarea privind graţierea unor condamnaţi pentru infracţiuni care presupun violenţa şi infracţiuni sexuale, chiar dacă persoanele vizate au peste 60 de ani.

Cele trei organizaţii de tineret cer Guvernului să supună dezbaterii parlamentare şi publice orice iniţiative care vizează modificarea legislaţiei penale şi/sau a efectelor unor condamnări penale şi să retragă actualele proiecte de Ordonanţă de Urgenţă.

„Solicităm Guvernului  să renunţe la propunerile de modificare a legislaţiei penale prin care îngreunează identificarea şi condamnarea persoanelor care au comis infracţiuni şi care nu sunt impuse explicit prin decizii ale Curţii Constituţionale a României, inclusiv modificări prin care se îngreunează denunţul sau demararea anchetelor în cazul abuzului în serviciu prin termene limită restrictive, necesitatea unei plângeri prealabile sau prin stabilirea unui prag minim pentru prejudiciu“, susţin reprezentanţii celor trei asociaţii ale tinerilor.

Ce declară liderii acestora:

„Vom rămâne mereu consecvenţi unor principii clare, solide. Apreciem că guvernul creşte fondul pentru bursele studenţilor sau oferă acestora facilităţi pentru transportul feroviar, dar, în acelaşi timp, nu putem tolera vreun abuz din partea acestuia. Astfel, vom sancţiona fiecare măsură a Guvernului României pe care o considerăm nepotrivită. Aşadar, în concepţia noastră, România trebuie să funcţioneze bazându-se permanent pe nişte valori solide, precum integritatea. Oricine se abate de la acestea trebuie să suporte consecinţele. Avem nevoie de legislaţie clară, aplicabilă tuturor, şi de sancţiuni pe măsura faptelor. Nu avem nevoie de legi făcute cu dedicaţie sau de clemenţă pentru corupţi. Iar nişte legi de o asemenea importanţă nu pot fi adoptate în grabă, pe furiş, ci trebuie amplu dezbătută“, afirmă Vlad Cherecheş, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România.

Demersurile legislative ale Guvernului legate de graţiere şi modificarea codurilor penale reprezintă un afront adus democraţiei şi principiilor şi valorilor promovate în spaţiul european referitoare la statul de drept. Este imperios ca aceste iniţiative, care pot reprezenta un precedent periculos pentru justiţia din România, să fie retrase. Elevii din România consideră că priorităţile Guvernului ar trebui să fie cu totul altele, susţine Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Mai puteţi citi:

VIDEO Peste 5.000 de clujeni au protestat în centrul oraşului: „Hoţi la închisoare, nu la guvernare“

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală