Teorii ciudate lansate de-a lungul vremii. Cum a fost argumentată ipoteza pământului gol pe interior unde locuieşte o populaţie misterioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: jpl.nasa.gov

Ceea ce pentru unii, la prima vedere, poate să pară o simplă glumă sau cel mult o ficţiune, pentru alţii reprezintă ipoteze demne de luat în calcul sau, după caz, certitudini.

În urmă cu două secole, Jules Verne aborda o temă controversată în cartea „O călătorie spre centrul Pământului”. Celebrul scriitor francez realiza atunci poate cea mai cunoscută lucrare dintre cele care au abordat tema unui pământ gol în interior. Însă Jules Verne nu a fost primul şi nici ultimul care s-a aplecat acestui subiect.

Din zorii istoriei

Teoria Pământului gol, care susţine că în interiorul Pamintului există o concavitate, ce are ca puncte de contact cu suprafaţa exterioara cei doi poli a fost în trecut mai răspândită decât s-ar putea crede.

Ideea a avut adepţi încă din zorii istoriei. Miturile şi legendele din vechime vorbeau despre civilizaţii subpământene sau despre fiinţe supranaturale care ar popula interiorul planetei. Din Tibet până în Islanda, oamenii credeau cu tărie că viaţa s-ar desfăşura după coordonate asemănătoare şi în adâncul pământului. Shambala şi Agartha sunt numai două dintre numele date acestei civilizaţii văzută în primul rând ca una spirituală, care ar veghea la bunul mers al lucrurilor pe Terra.

Mult mai târziu, în secolul XVII, celebrul matematician şi astronom Edmond Halley a repus pe tapet această idee, insistând asupra faptului că pământul ar fi construit din sfere concentrice şi că suprafaţa din interiorul pământului ar fi luminată. Două secole mai târziu, John Simms a susţinut la rândul său această teorie, dar i-a adus câteva completări. În opinia lui Simms, oceanele pământului ar curge din şi înspre cei doi poli, iar interiorul planetei ar fi locuite. 

Adepţi celebri ai teoriei din secolul XX

Această ipoteză i-a sedus chiar şi pe preşedintele american John Quincy Adams şi pe dictatorul Adolf Hitler. Fuhrerul credea cu tărie în teoria care i-a fost expusă de capii societăţii Thule, celebra societate mistică din care făceau parte savanţi, ofiţeri şi oameni de stat nazişti. Atât Adams cât şi Hitler au comandat expediţii menite să descopere lumea din interior, dar fără a obţine rezultatele spectaculoase la care sperau.

Amiralul Byrd a condus mai multe expediţii misterioase. FOTO: commons.wikimedia.org

Se pare că şi celebrul amiral american Richard Byrd ar fi fost unul dintre susţinătorii acestei ipoteze. Byrd a condus personal cinci expediţii în Antarctica. Considerat un adevărat erou în SUA, Byrd a primit nu mai puţin de 22 de distincţii, printre care Medalia de Onoare, Lifesaving Medal, Navy Distinguished Service Medal, Distinguished Flying Cross, Crucea Marinei şi a fost celebrat în trei parade. 

Dispariţia unui jurnal misterios

Revenit din expediţiile sale, Byrd şi-a donat jurnalele de călătorie Universităţii Ohio. Aici intervine intriga, pentru că unul dintre aceste jurnale a dispărut fără urme, iar numeroase voci susţin implicarea serviciilor secrete, care nu ar fi vrut ca o serie de informaţii neverosimile să ajungă la publicul larg.

Acest jurnal ar conţine, spun unii cercetători, mai multe descrieri ale unui tărâm aflat în interiorul pământului, dar şi relatări privind o presupusă civilizaţie care l-ar popula. Totuşi, în lipsa unor dovezi concrete, ştiinţa nu are cum să accepte această ipoteză. În plus, cei mai mulţi dintre savanţii chestionaţi pe această temă consideră că este imposibil ca această teorie să fie adevărată. 

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza