Studiu despre legătura dintre emoţii şi limbajul licenţios: înjurăturile sunt mai mult decât o lipsă de igienă lingvistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cercetătorii au analizat legătura dintre emoţii şi înujurături. FOTO: 123RF

Cercetătorii de la Universitatea Keele din Marea Britanie au explorat legătura dintre limbajul licenţios şi emoţii. Concluzia la care a ajuns a fost că înjurăturile reprezintă mai mult decât o lipsă de igienă lingvistică şi arunca o nouă lumină asupra dezbaterii privind considerarea înjurăturilor ca fiind un mod acceptabil de exprimare a emoţiilor.

O nouă lucrare de cercetare explorează impactul emoţiilor asupra limbajului licenţios. Descoperirile arată că există o legătură directă între înjurături şi excitarea emoţională. Deşi acest lucru poate părea evident, această cercetare confirmă o astfel de legătură obiectivă. Constatarile aruncă o nouă lumină asupra dezbaterii privind considerarea înjurăturilor ca un mod acceptabil din punct de vedere social de exprimare a emoţiilor.

Psihologul de la Universitatea Keele, dr. Richard Stephens a publicat o nouă lucrare de cercetare care explorează impactul emoţiilor asupra modului în care oamenii înjură, notează Science Daily.


Dr. Stephens a arătat în cercetări publicate anterior că înjurăturile îi ajută pe oameni să facă faţă durerii, dar acum noul său studiu se concentrează pe modul în care emoţiile unei persoane poate afecta fluenţa înjurăturilor acestuia.

Testul fluenţei înjurăturilor

Noua cercetare, finanţată de un un grant post-doctoral al Societăţii Britanice de Psihologie, a investigat legătura între înjurături şi emoţie. În timpul studiului, voluntarilor li s-a cerut să joace un joc video „personal shooter”, cu scopul de a provoca un răspuns emotiv sporit. Un joc video de golf a fost utilizat pentru comparaţie. După ce au jucat cele două jocuri, voluntarii au fost întrebaţi la câte înjurături diferite se pot gândi într-un minut. Testul este cunoscut sub numele de „Testul Fluenţei Înjurăturilor”, o procedură dezvoltată de psihologii din SUA. Voluntarii care au jucat primul joc, person shooter-ul, au avut o stare ridicată de agresiune şi au obţinut punctaje mai mari în testul privind fluenţa înjurăturilor decât cei care au jucat jocul video de golf. 

Descoperirile arată că există o legătură directă între înjurături şi excitarea emoţională. Deşi acest lucru poate părea evident, această cercetare confirmă o astfel de legătură în mod obiectiv. Constatările arunca o nouă lumină asupra dezbaterii privind considerarea înjurăturilor ca fiind un mod acceptabil din punct de vedere social de exprimare a emoţiilor.

Importanţa înjurăturilor 

Într-un articol publicat în „The Conversation” Dr. Stephens a spus: „Am stabilit o relaţie cu două sensuri între înjurături şi emoţie. Nu numai că înjurăturile pot provoca un răspuns emoţional, dar şi starea de excitare emoţionala a facilitat apariţia acestui limbaj, sau cel puţin un aspect al acesteia, fluenţa înjurăturilor”. 

Aceste studii de psihologie demonstrează că înjurăturile sunt mai mult decât o rutină cauzatoare de jigniri sau o lipsă de igienă lingvistică. Limbajul este un set de instrumente sofisticate şi limbajul licenţios este o componentă utilă a acestuia, este de părere cercetătorul. „Când confernţiez despre psihologia înjurăturilor ilustrez partea teoretică cu transcrieri ale discuţiilor finale ale piloţilor implicaţi în accidente aviatice morale, capturate de cutia neagră a aparatului de zbor, deoarece, în mod nesurprinzător, multe dintre acestea sunt presărate cu înjurături. Subliniez astfel un argument important: înjurăturile trebuie să fie importante dacă apar în episoade ce ţin de viaţă şi de moarte”, a concluzionat Stephens. 


Citeşte şi

Top 10 motive pentru care se moare în lume. Care este singura cauză din listă ce nu are legătură cu probleme de sănătate

Cum îţi afectează supărările sănătatea

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut