Studenţii au stins luminile în Hasdeu, în memoria tinerei moarte în lift

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare cămin din complexul studenţesc, ce găzduieşte peste 1.000 de studenţi, a stat aseară în beznă câteva minute, pentru a o plânge pe Luminiţa Popa. Studenţii au aprins luminile în formă de 16, la geamurile căminului.

Moarte într-un campus studenţesc din Cluj: O tânără a căzut în gol opt etaje

Liftul ucigaş din Hasdeu se defecta de două ori pe zi

Tatăl studentei moarte în liftul din Hasdeu: „Nu i-a întins mâna. A fost slab”

Peste 300 de studenţi s-au adunat aseară în faţa căminului XVI din Hasdeu, în amintirea studentei Luminiţa Popa, ce şi-a pierdut viaţa în noaptea de luni spre marţi, căzând de la etajul opt în puţul liftului. Tinerii au stins luminile din cămin, în semn de solidaritate, şi au format, la geamuri, un 16 luminos. Printre camerele unde s-a aprins lumina a fost şi cea de la etajul şase, 122, unde Luminiţa îşi vizita în seara accidentului nişte prieteni şi colegi de facultate.

“Sper ca Luminiţa să dea de lumină acolo unde este, noi am făcut un mic gest în seara aceasta. Luminile stinse simbolizează doliul pe care îl purtăm în suflet, iar cele aprinse speranţa”, a povestit Adelina Petru, o prietenă de-a Luminiţei.

Tinerii s-au strâns puţin înainte de ora 22.00, iar în momentul în care luminile au fost stinse, au răsunat melodia Ameno, a celor de la Era. Platou din faţa cantinei studenţeşti şi strada Păstorului au fost şi ele împânzite de studenţi.

Colegii şi prietenii apropiaţi fetei spun că o vor conduce pe Luminiţa pe ultimul drum duminică, în comuna Livezile din judeţul Alba.

 

Mai multe pentru tine:
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Supraviețuitorii Holocaustului primesc compensații de un miliard de euro de la statul german pentru servicii de îngrijire la domiciliu
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Percheziții după explozia din Rahova. Descinderi la sediul Distrigaz și la firme implicate în verificarea rețelei de gaze
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale