Strat consistent de zăpadă în multe zone din Transilvania. Precipitaţiile se vor opri la noapte, dar vine frigul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

Un strat consistent de zăpadă s-a depus în multe zone din Transilvania, înregistrându-se 20 de centimetri la Sfântu Gheorghe, 15 centimetri la Miercurea Ciuc şi Întorsura Buzăului şi 14 centimetri la Braşov. Meteorologii anunţă că în noaptea de vineri spre sâmbătă va fi mult mai frig, întrucât se opresc precipitaţiile, iar temperaturile vor scădea până la minus 10 grade Celsius.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional (CMR) Transilvania Sud Sibiu, Nicolae Rusanu, a declarat, vineri, corespondentului News.ro, că în noaptea de joi spre vineri a nins destul de mult în zona deservită de CMR Sibiu – adică în judeţele Sibiu, Braşov, Alba, Mureş, Covasna şi Harghita.

Astfel, stratul de zăpadă este de 20 de centimetri la Sfântu Gheorghe, 15 centimetri la Miercurea Ciuc şi Întorsura Buzăului, 14 centimetri la Braşov, 8 centimetri la Târnăveni – Bobohalma, 6 centimetri la Topliţa, 5 centimetri la Baraolt, 3 centimetri la Târgu Secuiesc şi un centimetru la Sibiu şi Făgăraş.

De asemenea, în zona montană stratul nou de zăpadă depus este consistent, înregistrându-se peste 180 de centimetri la Bâlea Lac, aproape 30 de centimetri fiind strat nou depus. Se mai înregistrează 22 de centimetri la Păltiniş, 72 de centimetri la Vârful Lăcăut, 40 de centimetri la Vârgul Bucium şi 30 de centimetri la Vârful Omu.

În ceea ce priveşte regimul termic de noaptea trecută, Nicolae Rusanu a precizat că minimele au scăzut până în jurul valorilor de minus 4 – minus 5 grade Celsius, nefiind cea mai friguroasă noapte din această perioadă.

”Noaptea trecută (joi spre vineri – n.r) nu a fost foarte frig, deoarece a fost înnorat şi s-au înregistrat precipitaţii. Vremea înregistrată în această perioadă nu este chiar normală, dar nici ieşită din comun nu este. S-au mai înregistrat ninsori şi temperaturi scăzute în luna aprilie. De exemplu, în anul 2006, în jur de 14 – 17 aprilie am avut cam aceeaşi vreme. De asemenea, s-a mai întâmplat să ningă chiar şi la 1 mai”, a declarat Nicolae Rusanu.

Potrivit acestuia, precipitaţiile vor continua să cadă pe toată durata zilei de vineri, dar se restrâng spre seară, în noaptea de vineri spre sâmbătă cerul fiind senin. De aceea se vor înregistra temperaturi mult mai scăzute, care pot ajunge la minus 10 grade Celsius în judeţul Harghita.

Meteorologii mai anunţă că după acest weekend vremea se va încălzi, procesul accentuat de încălzire urmând a fi vizibil luni şi marţi.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi