Stradivarius şi Guarneri au umplut până la refuz Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru au fost rechemaţi pe scenă de mai multe ori de aplauzele clujenilor

Clujenii au gustat aseară spectacolul de zile mari făcut de două dintre cele mai valoroase viori din lume.

Viorile Stradivarius şi Guarneri răsună de secole pe mari scene ale lumii, iar duelul dintre acestea a ajuns aseară şi la Cluj-Napoca. Sunetele lor i-au vrăjit pe clujenii care au mers la concertul numit „Duelul viorilor" din cadrul Festivalului Internaţional „Toamna Muzicală Clujeană". Pe scena Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj au urcat aseară doi violonişti români de excepţie care au cântat cu viori de renume. Liviu Prunaru, concertmaistru al prestigioasei orchestre Concertgebouw din Amsterdam, a interpretat piese  muzicale cu o vioară Stradivarius, iar Gabriel Croitoru, profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, membru al Cvartetului Transilvan, a interpretat piese cunoscute pe o vioară Guarneri, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu.

„Mănuşa" duelului a fost aruncată de pianistul Horia Mihail, care i-a acompaniat aseară pe cei doi.

Sala Casei de Cultură a Studenţilor s-a dovedit neîncăpătoare. S-au vândut 800 de bilete cu loc, iar circa 60 fără loc. Unii au stat pe jos, pe treptele de lângă scaune, sau în picioare doar pentru a nu lipsi de la eveniment. „Am văzut afişul în oraş şi am zis că nu trebuie să ratez", spune Iulia Linca, studentă la tehnică dentară. Colegul ei de facultate, Dan Şandru, a mai ascultat o vioară Stradivarius în concert şi a rămas plăcut surprins. A venit să repete experienţa. Alţii, mai cârcotaşi, au vrut să vadă ce pot face două viori, dacă reuşesc să ridice sala în picioare, la fel cum se întâmplă la concertele simfonice. „Am venit să-i ascult pe cei doi violonişti. De obicei merg la concerte de cameră. Să vedem dacă poţi umple o sală cu două viori", spunea medicul Zoe Costin.

Idee bună de marketing

Participanţii spun că manifestarea, gândită ca un „duel", a fost ceva unic. Le-a plăcut în primul rând concepul de „duel". Pe lângă atmosferă, clujenilor mai vârstnici le-a mai plăcut faptul că au zărit mulţi tineri în sală. „E ceva unic pentru Cluj. M-a încântat forma în care a fost prezentat concertul, cea de duel. Să auzi două viori atât de valoroase e excepţional. Mie mi-a plăcut mai mult cum a sunat Guarneri", afirmă Rodica Bozac, o pensionară melomană. Muzicienii spun că artistul îi împrumută viorii din sensibilitatea sa. „Depinde şi de cine cântă la vioară pentru că fiecare are o sensibilitate aparte şi îi dă un ton anume. Stradivarius execută un sunet omogen pe tot parcursul melodiei, însă şi Guarneri sună foarte bine. Diferenţele sunt foarte mici şi doar un muzician le observă", spune Vasile Oprea, fost prim cornist la Filarmonica din Cluj-Napoca.

Duelul, o dovadă de măiestrie

Astfel de întreceri constituiau o obişnuinţă în secolele XVIII-XIX. Virtuozii Romantismului vedeau duelul drept o oportunitate de a-şi demonstra măiestria de care erau capabili. Un duel celebru este cel dintre Paganini şi violonistul francez Lafont câştigat de cel dintâi.

Mai multe pentru tine:
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Grindeanu îi cere lui Bolojan să retragă numirea Oanei Gheorghiu ca vicepremier: „Pentru a evita să compromitem relația cu SUA”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Un important lider republican îi spulberă speranțele lui Trump pentru un nou mandat în 2028: „Nu văd o cale pentru asta”