Smartphone-ul folosit drept carte de rugăciuni. Aplicaţia a fost creată de un preot din Cluj care l-a întâlnit pe Arsenie Papacioc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meniul aplicaţiei, prezentat de preotul Ioan Tănase Chiş de pe smartphone-ul său FOTO: Florina Pop

70 de rugăciuni, acatiste, inclusiv Liturghia au fost incluse într-o aplicaţie de mobil de un preot din Cluj care e şi manager de vânzări la o firmă privată. Aplicaţia a fost descărcată până acum de peste 1.000 de persoane, inclusiv din ţări ca Noua Zeelandă şi Canada.

Ioan Tănase Chiş este încă un exemplu că preoţia înseamnă mai mult decât a oficia Liturghia duminica şi a îndemna la calm şi cumpătare. El a creat o aplicaţie gratuită pe smartphone prin care se pot asculta rugăciuni, acatiste, chiar şi Liturghia indiferent de locul unde te afli - acasă, pe drum, în maşină, pe tren. Aplicaţia este o carte de rugăciuni audio creată dintr-o nevoie personală: merge des în delegaţii, petrece câte 5-6 ore în maşină, la volan.

Are 31 de ani şi e preot doar de doi ani într-o mică parohie din deja celebra comună “Bosch”. Slujeşte oamenilor din satul Jucu Gară. Însă pe lângă slujba de preot el lucrează, de câţiva ani, într-o multinaţională ca manager de vânzări.

„Merg mult în delegaţii şi petrec pe drum cel puţin 6 ore la volan. Aplicaţia nu te deranjează foarte mult la condus pentru că sunt câteva butoane: play, pauză, stop. E foarte uşor folosit pentru că aşa l-am gândit, mai ales dacă eşti la volan, să nu fie nevoie să parcurgi foarte mulţi paşi, să fie simplu, uşor de folosit şi să-şi atingă scopul cât mai repede, cu efort cât de mic”, explică Ioan Tănase Chiş.

Cum funcţionează

Aplicaţia se poate descărca de pe Google play şi are 6 părţi: Maica Domnului, Iisus Hristos, Sfânta Liturghie, Psalmi, Părinţi Duhovniceşti şi Diferite trebuinţe. Dacă se dă click pe unul dintre capitole apare lista rugăciunilor cuprinse în acel loc.

„Spre exemplu la Sfânta Liturghie apar canoanele pe care orice creştin ortodox, şi în mod special preoţii, trebuie să le parcurgă înainte de a se împărtăşi. Apoi intrăm în detaliu şi avem desfăşurată lista rugăciunilor, unde apar butoanele de play, pauză, stop. Aplicaţia este conectată la telefon, dacă vrem să dăm mai încet sau mai tare, o putem face din comenzile telefonului”, detaliază Ioan Tănase Chiş.

Acesta mai spune că această aplicaţie se adresează tuturor care obişnuiesc să se roage şi nu mai găsesc timp pentru asta, dar şi celor care descoperă rugăciunea:

“Foarte multă lume îmi spunea timpul nu le permite să se roage. Sunt 70 de rugăciuni în această aplicaţie şi le-am ales pe acelea a căror nevoie s-ar resimţi când suntem în mişcare şi nu acasă. Mai sunt şi rugăciuni pentru diferite rugăciuni, la diferite ore sau trebuinţe, dimineaţa, seara, pentru călătorii. Sunt rugăciuni care se potrivesc pentru mulţi oameni, pentru majoritatea, aş îndrăzni să spun. Acoperă o gamă largă de trăiri şi de nevoie. Oricine care deschide aplicaţia poate să găsească cel puţin o rugăciune într-un anumit moment al zilei sau pentru o anume stare sufletească”.

Peste 100 de descărcări în primele 8 zile

Rugăciunile din aplicaţie sunt la bază MP3-uri, înregistrate în studiourile Radio Renaşterea din Cluj. Preotul le-a înregistrat şi prelucrat. Sigla aplicaţiei e inspirată după o cruce aflată pe tavanul bisericii din parohia sa din Jucu Gară.

“Am resimţit nevoia unui instrument de felul acesta. Mai sunt cărţi de rugăciuni, dar conţin puţine rugăciuni. Ideea aplicaţiei e o dorinţă implinită. Nu m-am gândit la numărul de descărcări, la câştigat bani din aplicaţie, sau la celebritate. Dacă sunt descărcări înseamnă că şi alţii au simţit ce am simţit eu. Îmi doresc să fie de folos la cât mai mulţi oameni! Oricând o rugăciune poate schimba un suflet”, mai spune preotul.

Ioan Tănase Chiş, preot şi manager de vânzări la o multinaţională din Cluj FOTO: Florina Pop

El a fost uimit să vadă că în primele 8 zile de la lansarea aplicaţiei se făcuseră deja peste 100 de descărcări în peste 10 ţări, inclusiv Canada şi Noua Zeelandă.

”Un CD nu cunoaşte răspânduire atât de facilă, ori o aplicaţie e la îndemna oricui, cu atât cu cât e gratuită. E nevoie de câteva minute de conexiune bună la internet când se descarcă aplicaţia, apoi poate fi accesată de pe telefon, fără internet”, adaugă Chiş.

Momentan sunt peste o mie de persoane care au descărcat această aplicaţie.

Întâlnire cu părintele Arsenie Papacioc

Preotul clujean a făcut seminarul teologic şi Facultatea de Teologie la Alba Iulia, iar în paralel a urmat Studii Europene şi Relaţii Internaţionale din Cluj. Apoi a făcut două masterate, în teologie la Alba Iulia şi Ştiinţe Economice la Cluj.

În 2005 a mers la Techirghiol ca să-l întâlnească pe părintele Arsenie Papacioc. „Am vrut să-l cunosc pur şi simplu. Cred că nu voi uita niciodată întâlnirea cu părintele Papacioc. M-a mişcat mult. Un om care a vorbit cu putere şi care a transmis putere. Mi-a spus să fiu moral şi să fac tot ce ţine de mine şi pentru restul să-l las pe bunul Dumnezeu“, povesteşte clujeanul.

Rugăciunea - cu cuvintele tale?

Mulţi l-au întrebat dacă se pot ruga cu propriile lor cuvinte. „Sfinţii care ne-au lăsat rugăciunile ne servesc ca model de rugăciune, dar am experimentat concret o realitate: de multe ori nu poţi să-ţi înţelegi trăirile. De multe ori poate ai stări de trăire sufletească în care nici măcar nu te poţi aduna  în aşa fel încât să te adresezi lui Dumnezeu. Nu poţi să-ţi identifici propriile trăiri.

De multe ori eşti dezorientat în ceea ce priveşte propria ta stare sufletească. Simţi că ceva nu e în regulă, că ai nevoie de ceva, dar nu îţi dai seama de ce anume şi atunci cum poţi să te rogi când nu ştii ce să ceri.
Iar rugăciunile sfinţilor reprezintă un foarte mare sprijin, un fel de pont dacă vreţi, pentru că sfinţii au ajuns la un nivel foarte ridicat de cunoaştere al propriului suflet şi al sufletului omenesc, au atins profunzimi pe care puţin oameni le ating şi în felul acesta ei ne ajută să ne descoperim propriile trăiri.

Rugăciunile te ajută să-ţi decantezi sentimentele, te scutesc de un efort, care dus de unul singur, poate ajunge la o finalitate pozitivă sau poate nu. Rugăciunile te ajută să te descoperi şi să găseşti soluţii la ce cauţi“, încheie Ioan Tănase Chiş.

Mai puteţi citi:

FOTO Nicula lui Bartolomeu Anania. Povestea casei unde fostul mitropolit a terminat de tradus Biblia

Bartolomeu Anania (1921-2011) a terminat de tradus Biblia, şi-a scris o parte din memorii, a primit musafiri, şi-a pregătit predicile şi asculta muzica lui Bach cu volumul la maximum în locuinţa lui de la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj. Amintirea fostului mitropolit este vie aici, la trei ani de la moartea acestuia, în ianuarie 2011.

Cei mai frumoşi români. Preotul care le găseşte de muncă oamenilor pe banii Europei. „Implicarea în societate este cea care face diferenţa“ 

Dorel Gălan (37 de ani) e un preot ortodox clujean care, pe lângă predicile din biserică, ţine cursuri de marketing şi coordonează proiecte europene prin care îi ajută pe şomeri şi pe ţărani să-şi găsească locuri de muncă. A fost profesor de religie şi preot misionar.