Şi bebeluşii merg la bibliotecă. Iniţiativa inedită a unei biblioteci din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bebeluş  FOTO 123 RF

Cel mai nou program al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga“ din Cluj se numeşte „Cu bebe la bibliotecă“. Reprezentanţii instituţiei îi invită pe părinţii interesaţi, împreună cu copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 3 ani, să citească împreună.

Proiectul Cu bebe la bibliotecă“ va fi lansat joi, 22 iunie, la ora 10.00, în cadrul Secţiei pentru copii din sediul central al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga“ din Cluj. Inedita iniţiativă se va desfăşura săptămânal, în zilele de joi, de la ora 10.00 şi va consta în lecturarea de poveşti bebeluşilor într-un cadru special adaptat vârstei lor.

De ce am citi bebeluşilor? Pentru că până la vârsta de 3 ani, creierul uman îşi încheie 85% din creşterea fizică şi, tot atunci, se dezvoltă circuitele din creierul uman, care depind în foarte mare măsură de limbaj. Un copil căruia i se citeşte de foarte mic va avea abilităţi lingvistice şi va fi mai inteligent decât un copil căruia nu i s-a citit, afirmă organizatorii.

Partenerul acestui proiect este grupul „Citim Împreună România“, grup care cuprinde autori de cărţi pentru copii, ilustratori, editori, educatori şi bibliotecari.

Mai puteţi citi:

Top 10 cărţi pe care nu trebuie să le ratezi într-o viaţă. Recomandările românului care a iniţiat cea mai inedită campanie pro-lectură din ţară

Cea mai frumoasă campanie de promovare a lecturii în România: selfie cu cărţi. „Am convins 1.230 de oameni să pună mâna pe o carte într-o zi“

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete