Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru că a bătut un polonez care i-a furat mâncarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Rus va ajunge după gratii şi va presta muncă nerenumerată în folosul comunităţii. FOTO BBC

Un român în vârstă de 30 de ani a fost condamnat de magistraţii unui tribunal din Marea Britanie la 16 luni de închisoare, suspendat timp de un an, plus alte penalităţi.

Eugen Laurenţiu Rus a fost găsit vinovat de tribunalul din Grange Court, Northway, care a dictat în cazul său închisoare cu suspendare şi plata unei daune de 1.000 de lire sterline, după ce a bătut un bărbat care i-a furat mâncarea.

Incidentul a avut loc în urmă cu un an, pe 5 ianuarie, scrie BBC. Rus şi-a cumpărat un kebab şi l-a lăsat pe tejgheaua unui fast-food şi a ieşit până afară ca să cheme un taxi. Numai că, în acest timp, un alt bărbat i-a luat mâncarea şi a încercat să se strecoare afară din restaurant. A fost însă surprins de român, care, înfuriat la culme, l-a lovit cu pumnul în plină figură. Victima, un polonez pe nume Robert Gruszkiewicz, s-a ales cu maxilarul fracturat şi a avut nevoie de un implant de plăci metalice şi a unor şuruburi. 

Lucrurile nu aveau însă să se oprească aici. Cu certificatul medico-legal obţinut, polonezul s-a prezentat la poliţie, iar Rus a fost arestat şi a apărut în faţa unui judecător. Eliberat între timp din arest, românul a dispărut din Marea Britanie şi nu s-a mai prezentat să-şi afle sentinţa. În lipsă, a fost condamnat la închisoare cu suspendare şi obligat să-i plătească 1.000 de lire victimei sale.

„A fost un atac ridicol”

Eugen Laurenţiu Rus a fost dat în urmărire generală, iar câteva luni mai târziu, la sfârşitul anului 2019, a fost găsit în Danemarca, unde lucra la o fermă. Autorităţile daneze l-au extrădat în Marea Britanie, iar procesul a fost reluat. Însă de data asta sentinţa a fost mai dură.

Deşi avocatul apărării, Lloyd Jenkins, a încercat să găsească argumente în favoarea clientului său şi a spus că acesta a crezut că lucrurile se vor rezolva de la sine şi nu va fi condamnat, judecătorul Simon Levene a fost de neînduplecat. În opinia acestuia a fost vorba despre „un atac ridicol”. 

„Cu toate acestea, accept că nu aţi intenţionat să răniţi victima”, a spus judecătorul, relatează BBC. „Dar ceea ce mă îngrijorează - a continuat magistratul - este faptul că ai ignorat condiţiile de cauţiune şi ai fugit aşi ai călătorit în străinătate. A fost o încălcare gravă a cauţiunii. Aţi părăsit ţara timp de şase luni”, a mai spus judecătorul.

Eugen Rus a fost condamnat zilele trecute la 16 luni de închisoare, suspendat timp de un an, precum şi la 180 de ore de muncă în folosul comunităţii, dar şi plata unor daune de 1.000 de lire sterline către victimă.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie