Reacția UBB la ancheta DNA privind un profesor acuzat de luare de mită: „Soluția nu poate fi decât excluderea”

0
Publicat:

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a demarat deja o analiză proprie în cazul profesorului acuzat de luare de mită. Dacă acuzațiile DNA vor fi confirmate, soluția nu poate fi decât excluderea din mediul academic, se arată într-un comunicat al UBB.

UBB a reacționat la reținerea unui profesor al extensiei Reșița a universității. FOTO: UBB

„Unul dintre principiile de bază ale funcționării unei comunități academice sănătoase este tocmai acela al integrității, iar Universitatea noastră condamnă orice abatere de la aceste principii”, susține Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, într-un comunicat de presă. 

Reprezentanții universității mai arată că în general, astfel de comportamente sunt nu doar ilegale, ci și profund imorale, iar comunitatea academică și studenții trebuie protejați.

„În acest caz concret, dacă acuzațiile vor fi confirmate de demersul judiciar, soluția nu poate fi decât excluderea din mediul academic. UBB a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers”, se mai arată în comunicat. 

Profesor reținut pentru luare de mită 

Rudolf Cristian, lector universitar în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca - Centrul Universitar Reșița, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită.

Procurorii îl acuză că ar fi cerut unor masteranzi bani pentru promovarea unor examene restante. Rudolf Cristian este acuzat de 25 de fapte de luare de mită. 

„În zilele de 11, respectiv 16 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina ”Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”) sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic”, se arată în comunicatul DNA.

Concret, suspectul ar fi pretins de la fiecare masterand:

- 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă

- 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă

- 50.000 lei pentru cursurile de doctorat, transmite DNA.

Pe 20 februarie, acesta ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea 50.000 de lei, spun anchetatorii.

În contextul menționat mai sus, la data de 18 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în data de 20 februarie 2023 ar mai fi primit suma de 50.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante", se arată în comunicatul DNA.

Cei 50.000 de lei ar fi fost găsiţi în maşina cadrului didactic, într-o pungă, susţin surse judiciare. Sursele menţionate precizează că aceia care au sesizat procurorii sunt poliţişti care îşi continuau studiile şi cărora Rudolf Cristian le-a cerut bani pentru promovarea examenelor restante. Dintre cele 25 de persoane cărora li s-a cerut bani, şapte erau angajaţi ai Poliţiei Române - arată sursele Adevărul.

În cursul zilei de luni, 20 februarie, procurorii au făcut percheziţii la domiciliul lectorului universitar.

La data de 21 februarie 2023, lectorul urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat