Procurorii cer închisoare cu executare pentru Bica şi condamnare cu suspendare pentru Droniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Bica rămâne în arest

Procurorii DNA Cluj solicită instanţei ca fostul vicepreşedinte al CJ Cluj, Radu Bica, judecat pentru luare de mită, să fie condamnat la închisoare cu executare, iar femeia de afaceri Aspazia Droniuc - cu suspendare.

La Tribunalul Cluj a avut loc, joi, ultimul termen al procesului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica este judecat pentru luare de mită. La acest termen au fost audiaţi ultimii martori, adică soţul femeii de afaceri Aspazia Droniuc, Robert Droniuc, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Fekete Emoke, şi Călin Tuluc, consilier judeţean şi membru în Consiliul de Administraţie al Cluj Arena SA.


Soţul Aspaziei Droniuc a declarat că nu ştia pentru ce erau banii pe care aceasta i-a dat fostului vicepreşedinte al CJ Cluj Radu Bica.

Procurorul DNA Cluj a cerut instanţei condamnarea lui Radu Bica la închisoare cu executare, iar în cazul Aspaziei Droniuc, judecată pentru dare de mită, a solicitat condamnarea cu suspendare.

Unul din avocaţii lui Radu Bica, Tiberiu Ban, a declarat că suma de 10.000 de euro pe care Aspazia Droniuc i-a dat-o lui Radu Bica şi despre care procurorii susţin că reprezintă mită era, de fapt, un împrumut.

Avocaţii lui Bica au cerut schimbarea încadrării juridice, de la luare de mită la trafic de influenţă, apreciind că Radu Bica nu avea atribuţii privind licitaţiile având ca obiect mentenanţa stadionului Cluj Arena.

Judecătorul a respins audierea altor martori în caz, cerută de apărare, considerând că sunt suficiente probele din dosar. Tribunalul Cluj se va pronunţa în data de 8 martie în acest dosar.

În 25 noiembrie 2011, fostul vicepreşedinte al CJ Cluj, Radu Bica, şi femeia de afaceri Aspazia Droniuc au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Cluj pentru fapte de corupţie.

Mai multe pentru tine:
Secretele morții armatei lui Napoleon: ADN-ul dezvăluie cum bacteriile și păduchii au schimbat istoria
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO