Principalul factor care determină cantitatea de mercur dintr-un peşte. Cât contează locul în care a fost pescuit

Expunerea consumatorilor la metil-mercur toxic apare atunci când consumă peşte. Cercetătorii americani au determinat care este factorul principal care determină cantitatea de mercur din ton şi acesta nu ţine de zona de unde este capturat.

În cele mai multe cazuri expunerea consumatorilor la metil-mercur toxic apare atunci când consumă peşte. Cercetarea publicată în revista „ACS Environmental Science & Technology” ar putea ajuta la clarificarea motivelor pentru care concentraţiile de metil - mercur din ton variază din punct de vedere geografic.

Compuşii anorganici ai mercurului sunt eliberaţi în atmosferă din surse naturale, cum ar fi vulcani şi surse umane, cum ar fi arderea combustibililor fosili şi exploatarea aurului. Unii dintre aceşti compuşi ajung în oceane, unde procesele naturale îi transformă în metil-mercur.

Această substanţă este transferată în mod natural în creaturile marine, inclusiv în tonul, care uneori conţine cantităţi care depăşesc liniile directoare privind siguranţa alimentară. David Point, Anne Lorrain, Valérie Allain şi colegii de la Societatea Americană de Chimie (American Chemical Society) au vrut să cartografieze variaţiile regionale ale nivelurilor de metil-mercur în ton şi să investigheze factorii biologici, ecologici şi ecologici care determină aceste variaţii.

Principalul factor care determină concentraţia: mărimea peştelui 

Oamenii de ştiinţă au studiat mai multe tipuri de ton  - tonul cu ochi mari (bigeye tuna), ton galben şi  tonul alb - capturat într-o regiune cunoscută sub numele de Oceanul Pacific de Vest şi Central (WCPO). Cercetătorii au descoperit ca nivelurile de metil-mercur au fost sub liniile directoare privind siguranţa alimentară pentru majoritatea probelor.

În plus, au confirmat concluziile unor studii anterioare făcute în alte regiuni ale oceanelor, conform cărora mărimea corpului este principalul factor de determinare a contaminării în cadrul unei specii: peştii mai mari acumulează o concentraţie mai mare de metil-mercur în ţesuturile lor decât peştii mai mici. 

O metodă de a evalua beneficiile şi riscurile 

Ei au descoperit că temperatura la suprafaţa mării şi adâncimea stratului oceanic în care furajează tonul afectează de asemenea această concentraţie. Echipa a dezvoltat un model care se bazează pe aceste constatări pentru a prezice nivelurile de metil-mercur din ton. Modelul a funcţionat bine pentru WCPO, precum şi pentru Oceanul  Pacific Central şi Central Ecuatorial, dar a subestimat nivelele  metil-mercur din peştele pescuit în Oceanul Pacific Ecuatorial de Est. Cercetătorii spun că rezultatele lor ar putea contribui la evaluarea riscurilor şi beneficiilor consumului de ton capturat într-o anumită zonă sau de ton care are diferite mărimi.

Autorii au fost finanţaţi de Grand Observatoire du Pacifique Sud, proiectul Pacific VACOPA, Comunitatea Pacificului, Guvernul Noii Caledonii, Institutul de Cercetare pentru Dezvoltare şi proiectul MERTOX al Agenţiei Naţionale de Cercetare Franceză.