Primarul suspendat al Clujului a mutat audienţele în arestul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Apostu (foto: adevarul)

De când se află în arest, Sorin Apostu a fost vizitat de mitropolitul Andrei Andreicuţ, dar şi de diverşi politicieni şi persoane din administraţia locală şi judeţeană.

Călin Stoia, arestat pentru dare de mită în dosarul Apostu, iese aproape zilnic din arestul IPJ Cluj pentru a-şi trata durerile de spate la Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca, iar primarul suspendat al Clujului primeşte, în arest, numeroase vizite ale unor persoane din mediul politic şi al administraţiei clujene.

Lista vizitatorilor de vază

Printre cei care au călcat pragul arestului IPJ Cluj în ultima lună pentru a-l vizita pe Sorin Apostu se numără viceprimarul Clujului, Laszlo Attila, şi primarul interimar, Radu Moisin, prefectul de Cluj, Florin Stamatian, dar şi Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Viceprimarul Clujului, Laszlo Attila, a avut mai multe tentative de a intra în „audienţă" la Apostu, însă o singură dată a primit aprobare de la procurorul de caz. „Aşa mi s-a părut normal, să-l vizitez. Am vorbit despre chestiuni legate de primărie, despre care nu vreau să vorbesc. Sunt lucruri care trebuie lămurite în asemenea cazuri", a declarat Laszlo Attila.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a confirmat că l-a vizitat pe Sorin Apostu în arest, însă a refuzat să comenteze. „Este viaţa mea personală, am o familie şi nu sunt obligat să răspund la întrebări legate de viaţa mea personală!", a declarat Tişe. Vizita preşedintelui Consiliului Judeţean la primarul arestat este cu atât mai ciudată, cu cât erau cunoscute divergenţele de opinii între cei doi.

Apostu, sfătuit să reziste

Şi prefectul de Cluj, Florin Stamatian, l-a vizitat pe Sorin Apostu în arest. „Am fost să-l văd acum vreo 10 zile. Este marcat de tot ceea ce i se întâmplă, dar şi de faptul că se apropie Sărbătorile, iar el nu va putea fi alături de familie. În plus, şi ziua unuia dintre copii este în perioada asta", a spus Stamatian.

Daniel Buda, preşedintele PDL Cluj, l-a vizitat pe Apostu pentru a-l sfătui să aibă grijă de sănătate. „Da, l-am vizitat, cu aprobare de la procuror! I-am spus să aibă grijă de sănătate, că este cel mai important lucru", a spus Daniel Buda. De altfel, şi alţi colegi de partid au obţinut aprobare de la procurorul de caz pentru a-l vizita pe Sorin Apostu.

ÎPS Andreicuţ: „L-am vizitat din motive religioase"

O vizită în arest a întreprins-o chiar şi ÎPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului care a confirmat, pentru „Adevărul", că a făcut acest lucru „din motive religioase". „Între virtuţile creştine se numără şi aceea de a-i căuta pe cei închişi. Relaţia Arhiepiscopiei cu Primăria şi Consiliul Judeţean este una bună", a spus ÎPS Andrei Andreicuţ. Acesta a adăugat că a fost iniţiativa sa să-l caute pe primarul suspendat şi că ar fi făcut acest lucru chiar şi dacă Arhiepiscopia Clujului nu ar fi primit recent, din partea Consiliului Local, un teren de 5.000 de metri pătraţi pe Coastei. ÎPS Andrei a mai spus că „primarul părea trist, dar echilibrat".

Până la închiderea ediţiei, primarul interimar al Clujului, Radu Moisin, nu a putut fi contactat, pentru a da detalii cu privire la vizita sa în arest.

Legea prevede ca persoanele arestate să poată primi vizite, cu acordul acestora şi, în cazul de faţă, cu acordul procurorului de caz.

Tratament medical în afara arestului, pentru Stoia

Arestat în acelaşi dosar, sub acuzaţia de dare de mită în formă continuată, spălare de bani şi fals în înscrisuri, omul de afaceri Călin Stoia beneficiază, mai nou, de ieşiri zilnice din arest. Omul de afaceri petrece, aproape zilnic, câte două ore la Spitalul de Recuperare, la bazin, unde face şi exerciţii pentru afecţiuni la coloana vertebrală.


Şeful Poliţiei Cluj, Ioan Păcurar, a susţinut iniţial că procurorul de caz a aprobat ca inculpatul Călin Stoia să poată ieşi aproape zilnic din arestul poliţiei la tratament, la Spitalul de Recuperare Cluj. Ulterior, Păcurar a revenit cu o altă variantă, respectiv că ieşirile lui Stoia nu au nevoie de avizul procurorului, deoarece acesta beneficiază de tratament ambulatoriu, pentru care nu este nevoie de avizul procurorului de caz.

Reprezentanţii Poliţiei Cluj susţin că asistenţa medicală de care a beneficiat Călin Stoia nu este supusă informării sau confirmării procurorului de caz. „Persoanele care asigură paza locului de deţinere dispun efectuarea tratamentului în baza actelor medicale şi informează procurorul cu privire la necesitatea luării acestei măsuri; în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 275/2006, dreptul la asistenţă medicală este un drept garantat al persoanei deţinute, nesupus aprobării altor instituţii.

În cazul de faţă, este vorba de artiole de lege care definesc asistenţa medicală ambulatorie, acestei proceduri făcându-i obiectul şi numitul Stoia Călin, se arată în comunicatul IPJ Cluj. În această situaţie s-au aflat, în cursul anului 2011, alte 47 de persoane reţinute sau arestate preventiv, acestea urmând un tratament ambulatoriu, nu doar Călin Stoia.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie