Prima câştigătoare de la Caritas trăieşte din pensia soţului
0După doi ani de joc, Ana Popa a pierdut 20 de milioane de lei, pe atunci valoarea a două apartament. Iluzia îmbogăţirii a trecut pentru primul câştigător la Caritas aşa cum a venit - fulgerător.
Era 25 iunie 1992, când o clujeancă modestă, ce locuia la bloc şi făcea comerţ cu haine din Turcia, a fost chemată la fostul restaurant „Someşul" (actualmente magazinul Vodafone din Piaţa Unirii), să se îmbogăţească. Ana Popa era prima câştigătoare clujeancă de la Caritas, joc piramidal ce avea să devină, în doi ani, ruleta rusească a speranţei pentru mii de români. Ziua aceea de vară era, însă, pentru femeie, cea mai fericită din viaţa ei.
Era mai bogată cu 160.000 de lei, pe atunci bani de o Dacie, mobilă nouă în casă şi aparatură electronică, la care cei doi soţi nu mai visau. Doi ani mai târziu, familia Popa avea să piardă 20 de milioane de lei, valoarea a două apartamente, cu numai două zile înainte de a-i scoate de opt ori mai mulţi. La aproape două decenii de atunci, familia Popa priveşte în trecut cu resemnare, şi cu o umbră de zâmbet în colţul gurii. Caritas a însemnat pentru ei o viaţă mai bună - televizor color, mobilă de sufragerie şi roboţi de bucătărie, o Dacie nouă şi bunăstarea fiicei mai mici. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu „domnu' Stoica", de care îşi amintesc ca fiind un om bun, dar îi transmit salutări din acelaşi apartament ai cărui pereţi au fost, în urmă cu 17 ani, martorii tăcuţi ai unei iluzii.
„Era să leşin"
Ana Popa îşi aminteşte, la cei 68 de ani ai săi, de anunţul extrem de atractiv pe care-l citise în „Mesagerul transilvan", despre un joc care te îmbogăţea, în trei luni, de opt ori. Era cu umărul în ghips, după un accident pe care îl avusese într-unul din zecile de drumuri pe care le făcea în Turcia, de unde aducea haine şi încălţăminte, vândute apoi în consignaţii din Cluj.
Avea economii de 20.000 de lei, şi, la îndemnul fiicei mai mici, pe atunci elevă în clasa a XII-a, i-a jucat pe toţi. „I-am trimis prin poştă, la Braşov. Intenţia era să nu mai mergem în Turcia, dar nu am crezut niciodată cu adevărat că o să câştig", spune femeia. După trei luni, avea să fie prima clujeancă ce câştigase la Caritas: „Când mi-au dat 160.000 de lei în mână, era să leşin". Premierea s-a făcut la fostul restaurant Someşul, din centrul Clujului, într-o sală cu miros persistent de bani. „Au fost chemaţi mai mulţi, numele câştigătorilor erau anunţate în ziar. Ţin minte un bătrânel, ce stătea lângă mine, şi câştigase 32.000 de lei. Îşi făcea cruce, bolborosind într-una: „Sunt primii bani nemunciţi!"
Fără grija zilei de mâine
A urmat nebunia naţională. Mii de români, nu numai din Cluj-Napoca, riscau sume din ce în ce mai mari la Caritas.
Familia Popa a îndemnat întregul bloc să joace. „I-am împrumutat pe toţi, şi pe ei, şi pe rudele noastre", îşi aminteşte Ana Popa.
Familii disperate, îngropate în sărăcie, trimiteau scrisori clujencei din întreaga ţară, să-i ajute.
„Puneam la Caritas pentru ei, şi le trimiteam chitanţele. Îmi amintesc de o femeie din Timişoara, cu doi copii, în numele căreia am jucat, şi i-am trimis banii acasă".
În tot acest timp, familia Popa a scăpat de grija zilei de mâine.
Doamna Ana nu mai străbătea sute de kilometri la halele din Turcia, fiicele ei erau fericite şi o îndemnau să rişte tot mai mulţi bani. „Nu am jucat niciodată tot. Păstram pentru casă cât aveam nevoie", îşi aduce aminte.
Visul familiei Popa era să viziteze China. Aşa că, pe ultima sută de metri, au riscat toţi banii pe care reuşiseră să-i strângă de la începutul Caritas-ului, adică 20 de mişioane de lei.
„Mi-a spus fiica cea mică : «Mami, jucăm tot şi mergem în China». Cu două zile înainte de a scoate 160 de milioane de lei visul ni s-a năruit... Am crezut că ţine o viaţă". Era sfârşitul unui vis. Anii au trecut iar acum soţii Pop trăiesc din pensia de 1.000 de lei a capului familie şi din ce îi mai ajută copiii.
Opt salarii medii
Cei 160.000 de lei vechi pe care i-a câştigat Ana Popa la prima depunere la Caritas erau echivalentul a opt salarii medii din 1992, în total, cam 500 de dolari, o sumă mult mai mare la vremea respectivă decât acum, dată fiind puterea de cumpărare a leului, relativ mare la vremea respectivă.