Preşedintele interimar al CJ Cluj îi cere premierului să suspende acţiunile de verificare a noului stadion al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Seplecan cere explicaţii Corpului de Control al Primului Ministru. FOTO: Adevărul

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii de preşedinte, Mihai Seplecan, a transmis azi o adresă către Corpul de Control al Primului Ministru, prin care solicită suspendarea acţiunii de control privind modul în care s-au cheltuit cele 14 milioane de euro alocate de executivul Boc pentru construirea Cluj Arena. Seplecan cere temeiurile legale pe baza cărora se face controlul.

Controlul pe care-l desfăşoară zilele acestea Corpul de Control al premierului vizează modul de utilizare a sumelor alocate bugetului propriu al judeţului Cluj din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru finanţarea obiectivului de investiţii „Stadion la standarde internaţionale respectând normele UEFA şi FIFA pe amplasamentul stadionului Ion Moina”.

Care sunt temeiurile juridice 

Totodată, în adresa transmisă Guvernului s-a solicitat comunicarea temeiurilor de drept în baza căruia se desfăşoară acţiunea de control, având în vedere faptul că în Ordinul nr.108/28.07.2014 emis de Şeful Corpului de control al primului-ministru se invocă numai prevederile  art. II pct 1 lit g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi, pentru modificarea unor acte, cu modificările ulterioare. Astfel, în acest articol sunt enumerate toate entităţile publice a căror activitate poate fi controlată de către Corpul de control al primului-ministru, printre acestea nefiind enumerate şi autorităţile administraţiei publice locale, ci doar instituţiile publice subordonate acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale privind regimul general al autonomiei locale. “Până la lămurirea tuturor aspectelor, solicităm dispunerea suspendării acţiunii de control, urmând a ne rezerva dreptul de a nu mai comunica documentele şi informaţiile solicitate de către membrii echipei de control, în cazul în care nu se va da curs solicitării transmise” a declarat Mihai Seplecan .

Boc critică controlul 

”În calitate de fost prim ministru sunt bucuros că am putut, în vremuri grele, să sprijin costrucţia a două arene importante din România. Am sprijinit Arena Naţională cu 35 de milioane de euro şi Arena de la Cluj cu 14 milioane de euro, pentru a da un semnal că aceste stadioane sunt importate pentru sportul românesc şi pentru perspectiva aducerii în România a unor competiţii de talie europeană şi de ce nu, la un moment dat şi de talie internaţională.  În privinţa Clujului, cred că stadionul este un model în privinţa cheltuirii banului public, referindu-ne la calitate versus cost. Cred că acest lucru se poate observa de către oricine se uită peste hârtiile de la Consiliul Judeţean Cluj. Cred că Guvernul ar trebui să îl felicite pe Alin Tişe şi pe Consiliul Judeţean Cluj, nu să îi şicaneze cu controale”, a declarat Emil Boc la o conferinţă de presă. EL a susţinut că este vorba despre un control politic. 

Citeşte şi

Corpul de control al premierului verifică modul în care s-au cheltuit banii alocaţi de Guverul Boc pentru Cluj Arena

Inaugurare Cluj Arena. Stadionul s-a umplut până la refuz

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie