PREMIERĂ  Medicii clujeni au reconstruit faţa unui pacient cu ajutorul unei proteze din titan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Osul zigomatic, pierdut de pacient într-un accident, a fost înlocuit cu un implat din titan (cu verde). FOTO: umf

Chirurgii din Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca au implantat unui bărbat de 44 de ani, la nivelul scheletului feţei, o proteză personalizată din titan, produsă prin cea mai modernă tehnologie de fabricare aditivă, topirea selectivă cu laser ("Selective Laser Melting - SLM"). Operaţia este o premieră internaţională.

Operaţia a fost făcută în premieră internaţională la Cluj-Napoca la mijlocul lunii decembrie 2012. „Defectul osos facial a rezultat în urma unui accident rutier în cursul căruia pacientul a suferit multiple leziuni ale părţii inferioare şi mijlocii a feţei. Datorită leziunilor suferite, pentru a reintegra funcţional şi social pacientul, a fost nevoie de multiple intervenţii chirurgicale. Mandibula a fost refacută prin transplant microvascularizat de os de la picior (fibulă) iar osul zigomatic, prin acest implant personalizat“, se arată într-un comunicat al Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj. 

Colaborare cu o Universitate din Elveţia


Implantul personalizat a fost proiectat şi fabricat la Institutul de Tehnologie şi Analiză Medicală a Facultăţii de Ştiinţe ale Vieţii din cadrul Universităţii Tehnice Basel, Elveţia (Fachhochschule Nordwest Schweiz, FHNW). Aceasta este una dintre cele mai prestigioase universităţi de profil din Elveţia, având colaborari cu multiple colective medicale internaţionale. UMF "Iuliu Haţieganu" colaborează din 2004 cu această universitate elveţiană, în vederea fabricării implanturilor personalizate cranio-faciale. Actualmente, UMF Cluj-Napoca este partener într-un proiect de cercetare european, Proiect Cadru 7, cu FHNW în vederea fabricării unor proteze personalizate de şold (FP7 ImplantDirect).

Tipărire 3 D cu laser

O echipă de specialişti ai universităţii elveţiene condusă  de Ing. MsBEM Ralf Schumacher, în colaborare cu o echipă de medici ai universităţii clujene condusă de Conf. Dr. Horatiu Rotaru, au reconstruit tridimensional, pe baza datelor de la tomografia computerizată a pacientului respectiv, structura osoasă lipsă şi au reprodus-o fizic printr-un implant personalizat din titan.  Implantul a fost proiectat pe calculator astfel încât să reproducă  partea sănătoasă şi s-a fabricat din pulbere de titan, prin intermediul unei proceduri speciale de tipărire 3D numită topire selectivă cu laser ("Selective Laser Melting - SLM"). În această tehnică, pulberea din aliajul de titan se aşează strat cu strat deasupra unei structuri de suport. Fiecare strat este "sudat" de cel precedent prin topirea pulberei de titan cu ajutorul unei raze laser care parcurge un traseu programat deasupra acesteia. Astfel, într-un interval scurt de timp (ore), cu ajutorul acestei tehnologii laser, se poate realiza un implant individualizat, în concordanţă cu nevoile pacientului. Avantajul implanturilor de titan faţă de implanturile din masă plastică, este acela că titanul e mai stabil şi se integrează în structurile osoase.

Premieră internaţională  

Medicii clujeni cercetează de ani de zile, împreună cu inginerii elveţieni de la FHNW Basel, precum şi cu cei români de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (Laboratorul Naţional de Fabricare Rapidă a Prototipurilor) paşii procesului de proiectare 3D şi fabricare a implanturilor personalizate din diferite materiale.  Procedura descrisă se constituie într-o premieră internaţională  deoarece până în prezent, astfel de implanturi personalizate din titan au fost utilizate în lume doar pentru reconstrucţia mandibulei. Rezultatul intervenţiei chirurgicale a fost unul de succes, la patru luni postoperator implantul fiind integrat perfect în organism, fără vreun semn de respingere. Starea psihologică a pacientului a fost şi ea mult îmbunătăţită prin reintegrarea sa în comunitate.

Citeşte şi Medicul care a învins moartea: cum a fost salvată viaţa băieţelului rămas cu jumătate de faţă

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă