Prefectul Clujului are COVID-19. S-a internat împreună cu soţia şi copilul la Spitalul de Boli Infecţioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul Mircea Abrudean.

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a fost testat pozitiv cu COVID-19. El a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase alături de soţie şi copilul de 9 luni, care, de asemenea, au fost infectaţi.

Prefectul a anunţat astăzi:

„In cursul serii de 4 iulie, am fost cu băieţelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febra, care am crezut iniţial că are legătură cu ieşitul dinţişorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo amigdalita. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 5 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat şi eu şi soţia mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici. 

In cursul acestei dimineţi ne vom interna cu toţii la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj.”

„Am toată încrederea în sistemul nostru medical”

„Consider că este extrem de importanta transparenta, aşa cum am procedat şi până acum în comunicarea publică. Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toţi clujenii sa fie responsabili, sa se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existenţa acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmaţii. 

Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum şi sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă! Va doresc tuturor multa sănătate şi succes in tot ceea ce faceţi. Va voi tine la curent cu evoluţia situaţiei”, a mai spus prefectul. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție