Pericolul plasticului negru. Ce chimicale periculoase ajung în el prin reciclare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chimicalele periculoase, cum ar fi bromul, antimoniul şi plumbul, ajung în produsele alimentare şi alte produse de uz cotidian, deoarece ambalajul alimentar sau alte obiecte din plastic negru sunt realizate din echipamente electrice şi electronice reciclate.

Chimicalele periculoase, cum ar fi bromul, antimoniul şi plumbul, ajung în produse alimentare şi alte produse folosite zi de zi, deoarece producătorii folosesc echipamente electrice reciclate ca sursă de plastic negru, potrivit unui nou studiu al Universităţii din Plymouth, relatează Science Daily.

Substanţele amintite sunt aplicate pe dispozitive cum ar fi laptopurile şi sistemele muzicale ca agenţi ignifugi şi pigmenţi, dar rămân în produse atunci când acestea ajung la sfârşitul duratei lor de viaţă. Acum, cercetătorii de la Universitatea din Plymouth au arătat că o combinaţie a cererii crescânde de plastic negru şi sortarea ineficientă a echipamentelor electrice scoase din uz cauzează introducerea materialului contaminat în produse realizate din material reciclat.
 

În ciuda faptului că materialele plastice de culoare neagră reprezintă aproximativ 15% din fluxul de deşeuri menajere, acest material rezidual nu este uşor de reciclat deoarece instalaţiile convenţionale de sortare a plasticului detectează cu greutate pigmenţii negri.
 

Periculos pentru sănătatea omului şi pentru mediu marin 

Studiul este publicat în revista „Environmental International” şi a fost realizat de Dr. Andrew Turner, cercetător în ştiinţele mediului la Universitatea Plymouth. Pe lângă faptul că reprezintă o ameninţare pentru sănătatea umană, el declară că studiul demonstrează că există efecte potenţial dăunătoare pentru mediul marin şi de coastă.


Pentru această cercetare, dr. Turner a folosit spectrometria XRF pentru a evalua prezenţa unor elemente chimice în mai mult de 600 de produse din plastic negru, cum ar fi ambalaje alimentare, produse pentru depozitare, îmbrăcăminte, jucării, bijuterii, articole de birou şi echipamente electronice şi electrice noi şi vechi.


Bromul, sub formă de compuşi bromuraţi, este şi a fost utilizat în carcasele din plastic electric ca o substanţă ignifugă, în timp ce plumbul este adesea întâlnit în materialele plastice electronice ca un contaminant. Cu toate acestea, ambele elemente au fost descoperite pe scară largă în produsele de consum neelectrice testate, unde nu sunt necesare sau de dorit.


În multe produse, cum ar fi agitatoare de cocktail, umeraşe, diverse articole de bijuterii din plastic, articole de grădinărit, decoraţiuni de Crăciun şi mânere de unelte, concentraţiile de brom au depăşit limitele legale care sunt destinate articolelor electrice. În alte produse, inclusiv jucării diverse, recipiente de depozitare şi echipament de birou, concentraţiile de plumb depăşesc limita legală pentru elementele electrice.

Plastic negru cu substanţe nocive 

Referindu-se la studiul actual, Dr. Turner a spus: „Există un impact negativ asupra mediului şi asupra sănătăţii oamenilor, care rezultă din producerea şi utilizarea materialelor plastice în general, însă materialele plastice negre prezintă riscuri şi pericole mai mari, din cauza constrângerilor tehnice şi economice impuse de eficienta sortare şi separare a deşeurilor negre pentru reciclare”.
 

„Plasticul negru poate fi plăcut din punct de vedere estetic, însă acest studiu confirmă faptul că reciclarea plasticului din deşeurile electronice introduce substanţe chimice nocive în produsele de consum. Acesta este un lucru pe care publicul nu-l aşteaptă în mod evident şi nu-l doreşte. Au existat puţine studii ştiinţifice pe această temă şi este nevoie şi de o creştere a inovaţiei în industria de reciclare pentru a asigura eliminarea substanţelor nocive din deşeurile reciclate şi pentru a creşte reciclarea produselor de consum din plastic negru”, spune cercetătorul. 


Această cercetare este cea mai recentă lucrare a Dr. Turner care examinează prezenţa substanţelor toxice în produsele de zi cu zi. El a efectuat deja cercetări care au arătat că paharele decorate pot conţine niveluri dăunătoare de plumb şi cadmiu, că plasticul folosit în jucării second hand nu respectă directivele internaţionale privind siguranţa şi că vopselele pentru locurile de joacă ar trebui monitorizate mai atent pentru a reduce pericolul potenţial.
 

Citeşte şi:

Mâncatul în oraş, asociat cu expunerea crescută la substanţe chimice nocive. Ce conţin produsele folosite la ambalarea mâncării

Cum ne pot îmbolnăvi grav caserolele cu mâncare. Ftalatul - pericolul neştiut din plastic, explicat de cercetători

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol